Din ciclu nuvelelor de dragoste ”Jurnalul uniui student - Noiembrie ultimul bal”

 

 

                                        Cuvânt  înainte                                    În memoria tatălui meu

 

Mărturisesc marea emotie si bucurie a acesator amintiri.A scrierii lor,cu oameni indrăgiti,cu profesori minunati,dar care întepau la note.Scriu  toate acestea,fiindcă le-am trăit,le-am adulmecat si a fost frumoasă perioada aceia.Din toate punctele de vedere.Eream un tânăr care credea în ceva.Chiar si in dragoste.Toamnele ereau cele mai frumoase.Si anotimpurile ereau parcă anotimpuri.Toamna de obicei se numără  recoltele de peste vară ,dar si bobocii în iubire!Viata mea   erea un  un cuvânt magic  în acele timpuri.Încă familia erea numeroasă,si incă mă gândeam la anii copilăriei de pe strada Apusului  din cartier Militari, pe când mă duceam pe la bunica la bloc să-i fac anumite cumpărături,blocul fiind in aproopriere de casa copilăriei.Asa credeam în toată acea perioadă.Că -mi va fi bine,si voi avea un loc de muncă dar si o iubire magică!Orice asemănare de nume e pur întâmplătoare!Așa să- mi   ajute  D-zeu!  

Capitolul  1. 

Știu că voi începe drumul amintirilor  si de întoarcere al vieții mele si că va fi destul de  de lung, am aproape 56 de ani.Asta ține doar de puterea felului în care voi aminti,despre aceste lucruri frumoase.Terminasem primii trei ani de facultate si ne pregăteam de următorii.Avusesem posibilitatea sa luam o diplomă de subingineri,si ne pregăteam de diploma de ingineri.Dar  aveam posibilitatea găsirii unui loc de muncă.   În februarie îmi serbasem ziua de nastere acasă alături de câtiva dintre colegi.Fusesem prin vară pe la munte,impreună cu familia,asa pentru o binecuvântare a naturii.Eream fericit  că terminasem un ciclu de 3 ani de facultate si-l  bucuram pe tata.Mama mă tot intreba ce am de gând.Vine si dragostea sau nu !Mă pregăteam sufletește  de un an care va fi de trecere spre ingineri.Decisesem impreună cu ai mei să trec pe la Ella.Sa vad ce mai face si mai ales ce vom face noi.Care vor fi materiile si care nu.Sfârsit de august si început de septembrie anul stelar 1995.Cu un mic buchet de flori mă inființasem la Ella.Încă nu se mutase mai aproape de monseur Crigov,încă erea o simplă laborantă,si spera să mai avanseze în grad.Dar când termina facultatea erea ditamai inginera.Într-un atelier destul de măricel cu utilaje vechi ce serveau pe post   materiale didactice.Câteva doamne mai  în vârstă si alte mai tinerele se aflau la niste discutii amicale asa la o cafeluță alături de Ella.Desi doar doamna Goicea mă cunostea(n-am să intru în amănunte cum), dânsele păreau asa un pic nervoase,strâmbând din dinti si râzând pe sub mustăți cum se spune.Asta fiindcă vroiau sa fumeze cu Ella si nu stiau cum.Venisem eu.

„Bună Ella !Sărutmâinile doamnele mele!”Un mic buchet de flori,pentru tine!”Ce mai faci?Cum va fi în noul an universitar? „Bună mai Vicentiu!” Multumesc de flori!”Nu trebuia!”

„Ce să fac,mă pregătesc sufleteste de noul an!” Tu nu?„Ba da!”  Si colegii nostri ce zic?

„ Ce să zică,hm!” Anu ăsta e cum e, dar anul celălalt,vezi tu!...Avem ore cu profesorul Crigov.... „Da?” E,e,e!..... „ Bine măi Vicentoraș!” Poate tu ai treabă si noi reținem!  He,he ,he ,he....spuse cu surâs sarcastic doamna Goicea sefa  de la secretariat.

„ Si eu mă grăbesc!Am de rezolvat ceva în zonă!”spun eu asa în sictir,precum mă luaseră ele.Nu aveam decât să-mi cumpăr o carte tehnică si mici cumpărături bunicii  ”La revedere Ella!”Mai vorbim!”Mai trec eu pe aici!”Sărutmâinile scumpe doamne!”  ”Bine mai Vicentoraș! zise Ella cu surâs usor,privindu-mă în ochi.Se ridică si mă sărută pe obraji.

Am lăsat in urmă atelierul prăfuit si învechit si mă indrept spre iesire.În urma mea aud vorbe de drăgălăsenie ale doamnelor asupra Ellei. „Scumpa, draga noastră ,scumpă Ella noi mergem în atelierul celălalt,la bârfă ,la fumat în voie„ „Te invităm si  pe tine!”  „ Eu rămân aici la telefon!” zise Ella cu un oarecare surâs.Obrajii parcă i se înrosesc,stiind ce va urma.  „ Telefonul sună si dincolo dacă e!Haide cu noi!” he,he,he,he zise doamna Goicea   Plec în sfârsit spre treburile ce le aveam de rezolvat.O rază de soare,pătrunde in holul de la intrare al facultătii.Deschid usa,si o adiere de vânt  mă binecuvântează.Privesc in depărtare cum o fereastră se deschide.Spre orele serii,mă gândesc să trec din nou pe la Ella.Asa ca discutiile despre ce va fi în viitorul nostru universitar sa fie doar între noi,vorba cântecului ”Si între noi mai e un pas!”al lui  Stefan Iordache Nu am reusit fiindcă de fapt erea pasul fumului de tigară al colegelor Ellei.                  

 

                  ***    

Erea o toamnă frumoasă dar rece, anul stelar 1995.Frunzele arămii se asternuseră pe asfalt.Câtiva colegi asa mai apropriati veniserăm de 8 noiembrie, parcă într-o  zi de miercuri să - i spunem "La multi ani!",bunei noastre colege Ella. Îmbrăcată elegant si pe tocuri înalte,doar urma  să se mute cu munca în rectorat alături de profesorul Crigov,ce va deveni în scurt timp marele șef,si eleganța se impunea.Terminasem primii trei ani de facultate si ne aflam intr-un an de trecere ca sa spunem așa, la ingineri.Cu puține examene,dar cu multe,dar mici petreceri,prin discoteci sau minirestaorante de pe lăngă politehnică. .Evident că nu am stat prea mult noi,nu stiu ei ce treburi aveau, dar eu  trebuia se merg si la bunica ce locuia la bloc ,aproape de casa copilăriei mele,pentru mici cumpărături,dar si la o verisoară  la ziua ei,pentru un simplu gest de La multi ani!.  Vântul adia usor.Ella abia descifra tainele programului windos '95 în vederea tehnoredactării cărtii sefului ierarhic,profesorul Crigov.Lume aleasă care au venit să o  felicite pe Ella.În micul atelier unde îsi  serba ziua.Dar si doamne mai în vărstă  sau tinere laborante,tehniciene sau simple muncitore, pentru o companie de vorbe , cafea si o tigare,Ella tinându-se  bățoasă cât putea în privinta asta.În încăpere fumul se lăsase precum norii pe crestele muntilor.Eream în anul de tranzitie.După un timp fiecare si a văzut de drum.Afară începuse să picure înghetat usor.Crengile se  legănau în bătaia usoară a vântului,ce se auzea la ferestrele deschise usor.A doua zi aveam  examen partial la matematică,cred,subiectele fiind pe 2 numere.După un anume timp petrecut pe la bunica,ea părându-i bine că eu venisem,decisesem să trec iar pe la Ella.Așa ca să-i mai spun încă odată mai personal un sincer ”La multi ani!” venit din inima mea.Doamnele laborante ce venisera mai devreme si supărate că Ella le refuzase într-o anumită priviintă,se aflau din nou acolo în micul atelier unde Ella îsi serba ziua.Profesorul Crigov întelesese că fiind foarte ocupat el cu o expunere în fata studentilor mai amplă despre viitorul motoarelor,o lăsase pe Ella mai moale cu munca.”Gata măi scumpa cafeluța aceia?” asa erea alintul doamnelor,un alint probabil frumos.”Acum se face!” raspunsese Ella cu oarece încruntare în priviri.”He,he,he,he haide ,măi Ello,pune odată cestile alea, vrem să si fumăm,he he he!” ”Da puteti să,fumati ”fu  răspunsul Ellei,prirea ei fiind încruntată,parcă stiind ce ar urma.”Dar noi nu putem fără tine”he he he ziseră in cor doamnele,alea ,hai  treci la fumat,he he he.„ Aveti răbdare! ”fu raspunsul Ellei.Ușa fiind ușor întredeschisă auzisem fără sa vreau.Intru din nou în micul atelier,spunîndu-i încă odată urarea de bine si fericire.După o scurtă îmbrătisare îmi luasem rămas bun,erea clar de de ce îndreptându-mă către o altă miniserbare,cea a versioarei mele.Si nu o chema vreun sfânt,ci pur si simplu se născuse fix in ziua de 8 noiembrie. Atelierul ere unul plin  de scule,menghine si minibormașini.Dar într-un colț al încăperii erea amenajată o mică masă, pătrată. Lângă , o mică băncuță destul de lungă.Doamnele îsi aprinseseră tigările selecte,invitând-o si pe Ella.În acest sens ,mânile tehnicienelor mângîiau genuchii Ellei ce se asezase într-un colt pe mica băncută ,genunchi ce tresăreau pe tocurile inalte  la fiecare atingere usoară,în semn de imboldare a Ellei. Nu vedeam decât tresărirea genunchillor Ellei..După un timp petrecut pe la diverse afise cu locuri  de muncă,desi prea putin mă interesa atunci,decisesem să plec spre verisoara mea,scuzându-mă că nu pot să stau mult,dar mai trec încă odata pe la Ella,asa de sanchi.În sălile alăturate micului atelier,nu ereau activităti studentesti.O lumină chioară si jaluzelele trase. Doamnele si mai ales Ella se mutaseră într-un alt colt,lângă un cuier de haine.Puteam să o vad pe Ella printr-o fărâmă a usii , acum în toată splendoarea ei,înaltă si datorită tocurilor ce le purta. ” Haide Ella ,scumpica,nu ne mai onorezi?Cât ne sictiresti? Vrei să afle seful tău că îti faci de cap,he ,he ,he? ” ,zise madam Goicea surâzând usor si dând un fum asa mai în față.”Nu o să afle!” fu răspunsul Ellei,ce avea obrajii înrosiți.”Nu o să afle,ve-ți fi civilizate!”” ”Dacă nu vrei sa afle,he,he,he ,haide fumează! ,fu îndemnul doamnei Maria. ”Aveți ,răbdare!” Stiți bine că că mă îneacă!”.”Nu vreti altădată?” fu răspunsul Ellei,cu un oarece curaj în vorbă si privind spre ele. Doamna Maria îi mângâie umerii si apoi îi duce o mână la spate,asa de imbold. Ella simtind o jenă si o îndoire usoară a genunchilor pe tocurile înalte,si o întoarcere a privirii în altă parte ”Hai scumpica,he,he,he!”fu îndemnul doamnei Goicea,o femeie mai în vârstă si cu oarece caracter stric.Nimeni nu-si bătea joc de ea.Dar Ella,prin refuzul ei,si poate pe bună dreptate(nimeni nu e obligat să facă ceva fără voință),tocmai o jignea.Am lăsat în urmă doamnele,Ella si fumurile așternute în încăpere precum ceata pe munti vara se lasă.Un dor mă cuprinsese si o emotie puternică.Nu stătusem mul la verisoara mea,Emili,fiindcă  acasă mă astepta  seara tata la o  tablă.Stiu că nu-i erea bine,dar erea bucuros.Efectuam o facultate,nu aceia dorită de el,ASE,dar zice-se că poate răsare si un loc de muncă dar si o iubire frumoasă.Care să-l încânte.Ne pregăteam de trecerea dintre ani.Politicul se schimbase  puțin ,dar încă erea bine la noi. În tară.Fusese o iarnă  greoaie,mai ales în zona de munte.Dar chiar si la Bucuresti  ninsese parcă putin mai mult deât în alte dăti.Urma o primăvară frumoasă cu noi materii,dar si noi emotii.Pentru mine însă emotia cea mai mare erea cu tata care se înbolnăvise.Trebuia si mă astept la orice,de aceia îmi căutam si un loc de muncă.Erea tare greu  fiindcă internetul erea la inceput de drum!Tot ziarul si anunturile de mică publicitate ereau la modă!Si casa copilăriei mele din str.Apusului se pregătea de trecerea dintre ani.

r Capitolul  2.

 

 

Abia se mutase Ella  în Rectorat cu munca alături de profesorul Crigov,marele sef peste toată politehnica.Cred că prin luna mai.Vara lui ”96 fusese destul călduroasă si prima lună de toamnă nu dădea semne că ar veni recele toamnei.În toamna lui ”96 avuseseră alegeri la care partidul domnului Iliescu pierde,dar încă ne simteam bine.Îmbrăcată elegant  cu un sacou rosu cu guler albatru,si fustă mini neagră,scurtă,pe tocuri  înalte că asa erea frumos.Erea o toamnă cu multe frunze arămii pe asfalt dar si câteva cădeau  pe  la fereastră,în bătaia unui vânt domol. Noi abia trecuserăm la ingineri.Cătiva apropriati  decisesem să trecem  pe la Ella  să-i spunem "La multi ani."Un simplu gest, alături de o floare însemna enorm pentru Ella. În birou lume bună,inclusiv el, sefu cel  mare.Pentru mai multă sigurantă aveam o carte de motoare veche." Sigur  toate prostiile învătati",asa ne spunea el în sictir.Cea mai bună cafea făcută de secretara model cum zicea el sefu.N am stat prea mult, fiindcă mai trebuia se merg si la bunica."Va  văd eu la examen ce motoare fumati".zicea monseur Crigov ,seful cel mare.Atmosferă plăcută, dar, de rece toamnă.Însă in biroul acela măricel si înpărtit în două ,atmosfera  erea caldă!Vorbele frumoase,amintiri de la subingineri,dar si vorbe despre ceea ce vom fi in viitor.Nimic nu putea fi mai plăcut decât o vizită scumpei noastre Ella asa cum îi plăcea doamnei din secretariat Goicea să-i spună.Fumurile,se asezau ,în rotocoale frumoase,în locuri special amenajate,din birou,mai spre fereastră..Pentru noi erea abia începutul,orelor si examenelor de la ingineri.Nu ne gândeam toți  încă la un loc de muncă,desi târgurile cu loc de muncă veneau si prin politehnică.Eu poate,asta fiindcă tata se înbolnăvise.Eu abia desluseam tainele unui calculator vechi,învătând ceea ce inseamnă programul de operare windows,precum si programele de tehnoredactare sau tabele  greafice în word sau Excell.O iarnă blândă pe alocuri,dar cu zăpadă.  Ella ne servise cu bomboane și-n timpul zilei pe la anumite ore.Eu decisesem că după o scurtă vizită bunicii,să trec din nou pe la Ella.Să-i spun singur si sincer urarea de bine si fericire.Dar nu putusem findcă anturajul lui monseur Crigov, se afla,pentru o alintare asa de sanchi a Ellei.Nu aveam telefon mobil,asa că de la un fix am sunat-o pe verisoara mea,scuzându-mă că nu pot să trec.Trebuia să ajung si acasă.Tata incepuse să fie destul de bolnav.Mă astepta zile de foc.Dar îmbinam frumosul cu urâtul...Unii colegi ereau în asentimentul meu si mă incurajau!Erea aproape orele serii.Plecasem  cu un oarecare surâs  usor de la biroul Ellei,dar si cu durerea in suflet că ajungând acasă stiut că tata nu e bine.Dar su cu durearea în suflet că sunt un gâgă.Seful cel mare îi spune Ellei  că o cafeluță si o vorbă sufletească împreună nu ar fi mare lucru.Revelionul  din sfârsit de an nu fusese prea vesel.Tata nu erea bine.Zăpada parcă erea multă,dând speranta că dacă s-ar intâmpla ceva cu tata nu am unde,asa că mă rog să fie bine.Ochii mei ereau când veseli,când tristi.Primăvara lui 97 fusese cât de cât veselă,tata simtind-se binisor.Dan Spătaru avea o melodie despre mama sa compusă de Temostocle Popa„Frate ieri am fost pe acasă/Am stat seara in livada /Ttoti ai nostri la o masă/Au venit să mă revadă /Noaptea cade inmiresmată/Cum nu stim noi ca-ntr-o poveste /Totul e ca altă dată /Dar mama numai este!”Eu spun invers.„Tata numai este!”       

                                     Capitolul  3.

Vara lui ”97 fusese tristă  pentru mine.Desi trecusem sesiunea de vară,tata se dusese să facă contabilitatea la stele.Fiecare fusese pe unde putuse în vacantă.Povestea mea de angajare la uzina Electromagnetica căzuse deocamdată.Intram în penultimul an universitar.Cine stie care va fi norocul meu in viată si-n dragoste!Toamna vine pe neasteptate si frunzele se astern mai repede pe asfalt.îndragostitii se plimbau pe ”Calea Victoriei”,brat la brat,câte o terasă mai deschisă îmbia la un vin fiert.Materii care mai de care mai interesante!Materia numită aparate electrice părea interesantă,dar si materia despre a vinde un produs fabricat  părea interesanta.Numai e vorba de doi oameni care gândesc pentru o multitudine de oameni.Mergeam pe aleile din politehnică printre frunze arămii,către biroul din rectorat unde îsi desfăsura activitatea Ella.Doream să-i spun asa mai personal urarea de bine si fericire.

”La multi ani Ella!Să fii fericită! ”   ”Bună ziua domnul  stimat Crigov!”     ”Bună măi țâcă‚!A,uite ce flori frumoase!Si mai zici tu secretaro, că nu e lumea bună cu tine!” zise ironic monseur Crigov.  ”  Mulțumesc măi Vicentiule!Asemeni si tie! ” Câtiva colegi asa mai apropriati veniseră si ei să o felicite.Pe masă lângă tastatură multe cadouri,care mai de care mai interesante.Unul atrăgea atentia în mod deosebit.Un pachet de tigări mai speciale,nu mai tin minte de care..Probabil încă mai mergeau astfel de atentii atunci când străin fiind de birou vrei să te interesezi de ceva anume.Erea în obicei să merg la casa copilăriei mele să o privesc de departe,dar si la bunica pentru mici cumpăraturi.Care erea tare bucuroasă.Afară incepuse să picure usor,picăturile transformându-se în ploaie înghețată.Trecerea dintre   ani vine si cu o promisiune  a câta ,a unui loc de muncă(mă întânisem cu un vechi coleg de pe vremea când lucrasem la institutul de cercetări Metrologice si eu spunându-i câteceva despre mine,mi-a zis ceva).Cartierul Berceni,se pregătea de sărbătoarea trecerii în noul an.Luminitele se aprind pe bulevard.Fusesem pe la cimintir pe la tata.”Nu credeam să învăt a muri vreodată” spunea Eminescu.Sesiunea din ianuarie spre februarie fusese grea,fiindcă doar mama se mai bucura.Eu îsă  mă bucuram mergând prin diverse parcuri,unde stiam că poetul Păunescu mai face spectacole cu membri vechi ai cenaclului.Erea o fericire încă să mai poti asculta ”galbena gutuie” sau „rugă pentru parinti”„Spre sfârsitul de an în apropriere de sărbătorile de iarnă trecusem pe la Ella pentru o urare de bine si fericire,asa să intru binecuvâtat in noul an! . Noian de dor si vise se adună noaptea în gândurile mele!    ”Multumesc măi Vicentiule de urări!” ”Asemeni si ție” răspunse Ella cu un oarece surâs pătrunzător la inimă.  ” Vezi când inventezi vreun motor să-mi zici si mie să plec pe o altă planetă,nu de alta dar să nu explodeze,he he he... zise cu surâs sarcastic profesorul Crigov . ”Bine domnule Crigov!E mai bine sa le folosesc pe cele inventate de dumneavoastră !”He he,he...zisei eu  în replică la fel de sarcastică .Începuse usor să ningă spre sfârsitul de an.

                             Capitolul  4.

 

Vara lui ”98 fusese calduroasă iar apa marii cu valurile ei binecuvântate erea foarte rece.Împreună cu familia decisesem să mergem câteva zile într-un sfârsit de săptămână  (sfârsit de august si început de septembrie la casa parintească din Odobesti a mătusii mele Lena Puzu).Plecasem într-o zi de joi,să ne bucurăm de razele fierbinti ale soarelui din sârsitul verii.Drumul pe care mergea masina noastră erea soseaua veche  Bucuresti-Pitesti.La cea nouă se lucra.Aici în comuna Odobesti,parcă timpul stă in loc.Oamenii se comportă la fel ca in timpurile străvechi.Fiecare au câteceva in comun.Primaru este unul destoinic.Drumul pe care mergem spre Odobesti e plin de case frumos renovate.m„  Ce faci,Puzule veniși cu tomobilul de serviciu?” întrebă verisoara Ileana,surîzând usor „  E,ce să-i faci s-a dacă s-a stricat cel personal!” zise unchiul Puzu.privind atmosfera din jur,in timp ce scoate casoletele cu mici din portbagaj.  „Unde este  coana Ilica?” ”În hambar la vaci,mulge niste lapte!” „ Tu Vicentiule ce mai zici?” sunt întrebat de conu Gică.Am auzit că ai avut necazuri.Tatăl tău......Asta este.D-zeu să-l ierte!” Dar am rugămintea să te relaxezi aici.Si să ții minte așa a  vrut D-zeu! D-zeu are nevoie de oameni destepti la el la dreapta lui.  „Mulțumesc tare mult de sfat!” răspund eu un pic încruntat.Chiar nu aveam chef de nimic în acele momente.Chiar mă gândeam la tata si la tablele lui din fiecare seară.Peste câteva minute încep să sfârâie fripturile pe grătar.Mă duc în fundul curții pentu o liniste sufletească.Venisem cu sevaletul  si o pânză.Sorele strălucea pe cer.De acolo de sus,tata veghează asaupra mea si a mamei mele.Imi aprind o tigară.Mi-e sufletul ca un fum de tigară vorba lui Adrian Paunescu.De la un casetofon răsună muzică din perioada interbelică.Pusesem eu.Îi plăcea tatei.

                                                                         ***

În primele zile de început de an universitar,ne asezaserăm pe o lespede din parcul politehnicii,să jucăm jocul „adevăr si provocare” adică fiecare să ne spunem  pe unde am fost ce am făcut.Ella nu a dorit să  intre in jocul acesta al celor mai apropriati.Seful ei fusese în străinătate pe la fii.Aveau o bursă de studii.Erea o toamnă frumoasă,dar rece a anului stelar 1998.În România nu existau mari tensiuni sociale,cultură încă aveam,fotbal încă aveam,prin echipa nationala  ,dar în Politehnică  mare eveniment.180 de ani de la prima scoala Politehnică.Organizator guvernu de atunci si senatu Un iversitătii Politehnice.Cuvântarea principală o avea presedintele Romaniei.Simpozioane țineau anumiti profesori din politehnica din Bucuresti dar si Iasi,Timisoara,Craiova.Dar si colaboratori apropriati ai lui Crigov si Ghernotin din străinătate,iar Ella secretara,îmbrăcată elegant,purtând tocuri înalte că de locul  de muncă îsi spune cuvântul.Vitrine cu bufet suedez,cafele,  fie locuri speciale pentru fumat,altfel de priviri,noian de dor.Sfârsit de octombrie început de noiembrie.Peste câteva zile pe când veneam să-i spunem "La multi ani" Ellei,buna noastră colegă, ce ne mai ajuta cu anumite sfaturi privitoare la examene, cei câtiva apropiati,monseur Crigov marele șef  aducea felicitațiunile de rigoare. ”În general a fost bine.Chiar dacă au fost si momente mai putin plăcute organizatoric vorbind ” așa îi spunea el colegei noastre Ella. Si aceste momente păreau asa mai deranjante pentru el.” N-asa secretaro, a fost bine dar se putea si mai bine.Ce ne facem?”Peste alte câteva zile începea să ningă usor.Erea o zi de început de saptămână.Evident că vorbele de  bine si fericire pentru Ella aveau darul de a o mai elibera din stresul locului de muncă.Si faci si facultate la zi si si ai si un loc de muncă nu e de colea.E de invidiat,dar..Întotdeauna există un dar.Invitatia la cea mai bună cafea în orele serii târzii erea ceva normal pentru seful cel mare Crigov măcar de ziua ei,  Ella putea întru câtva să fie mai liberă.Nu am stat prea mult, fiindcă gândul erea să trec si pe la verisoara mea să-i transmit urarea de bine si fericire.Ne apropriam de o nouă trecere dintre ani,poate mai frumoasă decât precedenta.Si asta fiindcă noi eream în ultimul an de studentie.Poate cel mai frumos. „Gata ‚ vă pregătiti de final,n-așa?Vezi pe unde te   duci  să nu faci de râs politehnica!” asa ne incuraja el monseur Crigov  seful cel mare.Dar pentru mine erea revelionul trist.Tata numai erea.Plecase demult să facă contabilitatea stelelor.Dar încă mai exista marea famile ,unchiu mătusa,verii mei,încă  tineri si nelinistiti,Petrecusem revelionul la ei acasă.Fusesem cu o zi înainte la bunici să le fac cumpărărturile de revelion.Un telefon si celorlalte rude erea binevenit!”Vă invităm să petreceți revelionul începutului de an,cu voie bună si cântece populare.”Asa erea încă la TVR revelionul.La postul privat PROTV exista tragerea specială de  revelion asanumitul ”protevelion!.”Zăpada încă nu căzuse în Bucuresti,dar nu e timpul trecut.Abia începusem si eu să deslusesc tainele calculatorului asa cum trebuie,stiut că trebuie să-mi tehnoredactez proiectul de final de an.Primăvara încă se lasă asteptată!Noptile ereau mai călduroase,în suflet si asta fiindcă visam tot felu de joburi care mai de care mai interesante.Gândisem că ar fi cazul sa pot conduce pe Ella până acasă ca un gentelmen ce se spune că sunt.Dar nu eream decât un gâgă ce stârnea invidia altora.Altii aveau mai mult tupeu si mai multă bărbăție. 

                                Capitolul  5.

Abia se terminase ciclu nostru universitar,si fiecare încerca să-si gasească rostul.Unii dintre noi chiar au reusit.Erea o zi de toamnă mohorâtă,de noiembrie anul stelar 1999,.Afară dăduse un pic bruma.Eu nu intrasem la master in vecchea politehnică de la GARA N.Câtiva colegi printre care si Ella  intraseră.La mine ghinion.Abia peste un an.Eream in cautarea unui loc de muncă.Promisiunile din anii facultătii nu se materializaseră.Nu aveam internet deoarece calculatorul de acasă nu permitea.Avea windos 3, model francez.Monitor urias.O colegă ,Mona dorinta ei din vechi timpuri designer vestimentar.Mirey parcă dorea un master tot pe aici prin politehnică,si apoi rostul prin Bucuresti.Venisem pe la Ella la birou în rectorat câtiva apropriati,să  peterecem un pic.Un „La multi ani” alături de intrebările” ce mai faci? care mai e viata ta?. Însemna că nu am uitat ceea ce am fost noi.Colegi care ne ajuatm intre noi.Si bineînteles iesirile la câte o terasa prin zona politehnicii,înainte de aflarea notei la examen.Si eliberarea Ellei   de stresul locului de muncă.Elegantă, cu  o bluză rosie si pe tocuri înalte,că de, e doar ziua ei  si vine lume bună (dintre profesori sa o serbeze,si-i zică ”La multi ani”).Privirea ei erea oachesă.Mi-aduc aminte că atunci Crigov nu prea a dat de muncă Ellei asa ca in alte dăti,el fiind ocupat să țină o conferintă scurtă pe tema motoarelor electrice.Nu stiu unde anume.Noi cei care venisem am stat putin.Să nu deranjăm.Circa vreo juma de oră.Cea mai bună cafea de la „secretara model” cum îi plăcea lui sa  spună!Evident cu friscă.„Adica caffe frape”.Eu mai rămsesem spre mirarea colegilor care veniseră.Aveam de rezolvat o problemă stringentă cu domnul Crigov.Obtinerea unui loc de muncă cald.Veniseră Crigov ,Ghernotin ,profesoara Popeci Laudia,secretara Goicea cu treburi profesionale pe acolo dar si si-i zică „La multi ani!” ”secretarei model ”Ella.Flori care mai de care mai frumoase.O cafelută sorbită cu ei erea binevenită chiar dacă au facut si invitatia la fumat(a,cum adică nu fumează scumpa Ella  cu noi!zise încruntată doamna Goicea secretara din facultate,odoamnă în vârstă si mai strictă la caracter),Ella refuzând elegant,prin vorbele ce le spunea. „Si voi ce motoare proiectati”Prin ce uzine vă invârtiti?”,asa ne intreba monseur Crigov,cel careîimpreună cu profesoara Popeci se ocupau de programul „ reindustrializare-reinvestitie-retehnologizare adică industria românească să redevină ceea ce a fost.I-am răspuns domnului Crigov, că astept un raspuns de la uzina Electromagnetica.„A sa fii la înaltime Vicețiule” îmi spusese profesorul Crigov.  ”Dacă nu reusesti anuntă-ne ,gasim noi ceva pe aici pentru tine!” ” Te rugăm frumos,are  Ella o hârtiuță pe care să o duci in facultate,la mine pe birou!” zise cu oarece suras usor doamna Popeci,esti mai tinerel,he,he,he  ”Nici o problemă!” zisei eu cu suras.Aveam tot interesul,doar urma un loc cald.Asa credeam atunci! Pe când mă indreptam spre iesirea din birou,aud vocea groasă  surâzândă a lui Crigov.Usa de plus de la intrare nu se inchisese bine.Printr-o fărâmă ,vedeam cum Ghernotin mângâie usor umerii Ellei în semn de apreciere si recunostiință” Haide Ileano Cosânzeano,hai repede, lasă-ne sa fumăm cu tine!Timp e putin pentru noi.Onorează-ne!” ”Haide măi scumpica!” zise doamna Goicea,surâzând usor,si privind-o în ochi.Cu pasi timizi , unduindu-se frumos pe tocurile înalte, Ella intră în cealaltă încăpere,cu o mână mângâiată usor si finuț de Crigov.Monseur Crigov stia să vorbească si frumos.Auzi tu ”Ileana Cosânzeana?” Oare sunt la un spectacol de teatru?Dar de ce oare m-am dus eu cu hârtia aceia în birou?Ce nu trebuia să stiu? Sau să văd?Profitarea lor de timiditatea Ellei,supusă fiind unor sentimente ale muncii,ce nu-și gaseau rostul in altă parte?În fond eu venisem să-i spun ”La multi ani!”,nimic altceva.Restul nu mă interesa.Dar sunt lucruri pe care eu nu trebuia să le stiu.Din dorinta de a nu divulga secretele timiditătii ei,si el poate să-si piardă functia.În timp ce pasii mei coborau treptele în spirală din fata biroului,în linistea serii lăsate,activităti,în birourilele celelalte nexistând,aud,expresia; ”Hai Ileano Cosânzeano,hai aprinde tigarea.M-am reintors după minute bune,alergând încet printre frunzele toamnei.Erea doar Ella.Ceilalti plecaseră la treburile lor profesionale.Cu obrajii rosii,precum tărâmul lunei când e aproape de pământ,si mestecând o bucată de gumă Orbit,ce pătrunsese si la noi gustul american mâ intreabă dacă mai doresc o cafeluță.I-am raspuns că da!Nu am întrebat-o nimic despre moment,fiincă stiam ca nu-mi va raspunde.Oricum nu erea treaba mea.

  

 

   PARTEA   A- DOUA - 

    UN ALFEL DE   NOIEMBRIE

Capitolul  6

 

Petrecusem împreună cu mama trecerea dintre ani,aducându-ne aminte de vremurile de altă dată.Telefonasem Ellei pentru urare de bine si fericire  în noul an.Crigov,profesorul îmi promisese ceva,dar nici această situatie nu se materializase,nu stiu din ce cauză.Venise primăvara,dar cu bucurie în suflete nostre.Se ivise un loc de muncă la fabrica unde lucra mama mea,contabilă,fabrica mai mergând si acum,si fericire mare în septembrie anul stelar 2000 intrasem si la masterul economic.Ceea ce nu reusisem cu un an in urmă,am reusit acum.Mă pregătisem să-i spun si Ellei acest lucru,dar aflasem că numai lucrează în acel birou din rectorat.Seful cel mare profesorul Crigov,numai dorise încă un mandat asă că s-a reintors la munca de  simplu cadru didactic,în facultate cu posibilitatea de a fi un sefuleț mai mic.Si evident că si Ella doar o convinsese el,probabil.Cine îi mai tehnoredacta cărtile si asa stufoase din punct de vedere matematic.doamna  „Ella,dragă te anunț că în sfrsit am reusit intrarea la master,ceea ce nu reusisem acum un an!”  „Bravo ,măi Vicentiule!Cred că mama ta e tare bucuroasă!Iar tatăl tau de acolo din ceruri,numai spun! „Mama încă nu stie!Tocmai ce vin de la rezultate.Ella,mai vorbim! Mai trec eu pe aici.” ”Bine măi ,Vicentiule!Ai grijă de tine!”  Pe când plecam de la Ella, dau nas în nas   cu monseur Crigov.   „A uite-l si pe țâcă!Ce vânturi pe la noi te aduce?”zise monseur Crigov cu surâs sarcastic.   „I-am cominicat si colegei noastre Ella că am reusit intrarea la un master economic!  ” ”E na ,el nu stie stie sa-si poarte singur de grijă! Trebuie să-i spui tu!”zise monseur Crigov,cu surâs sarcastic.Se aude închiderea usii biroului,în urma mea.Plecasem de acolo,spre bunici pentru mici cumpărături,dar si vestea cea mare cu masteru.Nu aveam telefon mobil,ca să îi pot spune verisoarei si mamei.Asa că abia asteptam să ajung acasă.Toamna începea să se simtă în drepturile ei.Ne apropriam de ziua sfântă de 8 noiembrie.Eream bucuros că aveam un loc de muncă,cât de cât apreciat.Ceea ce îmi placea erea, că în căutarea pieselor de schimb  pentru masinile de cusut,colindam aproape tot Bucurestiul.Ba chiar fusesem si la Tg.Mures cu cu masina firmei,prin vară. ”Bravo ,măi băiatule”,îmi spuse mama mea,care mă astepta cu cartofi prăjiti,probabil stia ea ceva prin telepatie.”Acum sper că mă fericesti si cu o fată”  ”Nu stiu ,mamă!”Voi vedea!”Peste câteva zile venea 8 noiembrie ziua sfântă.Mă gândeam cum voi proceda să trec pe la Ella,având in vedere câ am si un loc de muncă.Nu stiam dacă mai vine cineva dintre foștii nostri colegi,dar doream să trec.Nu puteam uita momentele plăcute din facultate.Abia se lansase în primăvară programul Microsoft WINDOWS 2000,iar planetele se aliniaseră cum rar s-a mai văzut.Trecuseră 2000 de ani de ani de la nastera lui Hristos.Anul 2000 este  ultimul an al secolului 20.Decisesem cu mama să cumpăr un mic buchet de flori si cu ajutorul unei scurte învoiri să trec pe la Ella.Acum aveam posibilitatea in mod direct să-i spun verisoarei mele urarea de bine si fericire,lucrând împreună în aceiasi, încă fabrica de confectii . Mă dusesem la Ella cu o tehnoredactare si asezare in pagină a unui mic proiect economic,la o materie.Nu aveam un calculator performant si foloseam dischetă.După o cafelută sorbită ,si asteptarea așezării în pagină plecaserăm împreună spre metrou.Ca să nu ne întalnim cu monseur Crigov,am urcat treptele spre etajul 2.Într-un colt anume un grup de studenti asteptau intrarea la cursul de masterat.Recunosc pe vreo doi colegi mai libidinosi asa din grupa noastră, dar care ereau de la ingineri.Nu au fost cu noi de la început.Stăteau de vorbă cu alti doi probabil dintr-o altă grupă.Evident trecem pe lângă ei.Fumul lor de tigară selectă gros venea spre noi. ”Ia uite la Ella,nu e singură!Oare cine o fi domnul?Cel care erea coleg cu noi,nmu mai mă cunostea! Când am ajuns spre iesirea dinspre Automatică apar repede cei patru”Ella dragă cum facem să ne ajuti si pe noi cu o tehnoredactare, pe toată lumea ajuti,si pe noi ciuciu!” ”Veniti pe la mine si vedem!” ” Dar până atunci nu putem discuta intr-o sală de curs amănunte? ” Nu!” Eu privesc in jur si întreb : ”Cine merge spre metrou?” ”Gâgă stim si noi unde e metroul comunist!” Lasa-ne!” Conducem noi pe Ella,Ia uite!” Într-o sală de curs cu o lumină chioară cam pe la etaj 3,cei patru stăteau la discutii interesante despre ajutor.Mâinile unui coleg mângîiau umerii Ellei punându-i mica gentuță pe o bancă,în timp ce vorbele de ajutor de tehnoredactare curgeau în voie,în acelasi timp cu fumurile de tigare.”Ella dragă,nu mai fi simandicoasă!Am inteles îti lasam materialul si venim noi,dar fă-ne placerea unei țigari! ” ”Nu vreau!” răspunse Ella cu multă putere.,mă îneacă!” Ce te îneacă,he,he,he !”Nu există nu vreau,ai înteles! Haide!Privirea Ellei ere încruntată si obrajii rumeni precum e luna când e rosie si aproape de pământ.O mână dusă usor in spate,pentru imbold si gata fumatul. Eu mereu rămân in umbră!”                                                                                                                                             

                                                                                                                                                                                                                    ***

 „Scumpă doamnă,mă învoiesc si eu vreo jumate de oră!Merg până în politehnică să ofer o floare cuiva.Doar azi e sărbătoare mare! spun eu surâzând usor șefei mele din birou.  „Bine,Vicentiule!E ,prietena ta?  Nu !E doar o fostă colegă din anii facultătii!Dacă va fi să fie,vom vedea!”

”Acum nu pot spune nimic!”  ”Bine, Vicentiule !Te asteptăm ,înapoi!Cu mari vesti,he he he îmi spuse sefa mea cu surâs usor,privindu-mă în ochi.O privesc si eu înclin capul usor a întelegere si mă indrept către florăria din colt,unde mă astepta mama.Deja vorbise cu tanti florăreasa.Fulguia usor,si vântul adia domol.Frunzele arămii cadeau pe asfalt intâlnindu-se cu fulgii de nea.Erea recele toamnei de noiembrie.Printre universuri de studenti ce se îndreaptau către cursuri,eu mă îndrept către biroul de muncă al Ellei.  specia  „ Bună Ella!Ce mai faci tu?Uite un buchet de flori,asa ca pentru tine!,îmi permit să zic asa fiindcă erea singură in birou.Calculatorul deschis,evident cu un nou volum nu de versuri,ci o continuare a cărtii vechi de motoare a profesorului Crigov.    „Bună măi Vicentiu”.Ce vânturi pe aici pe la mine?     „Asa ,că  te cunosc si că am fost colegi!Deranjez?”    „A,multumesc tare mult! Esti un drăguț!.Dar cum de ai reusit să te învoiești? Zise Ella cu surâs întrebător,privindu-mă in ochi.  „E, asa un pic de timp!Asta că tot trebuie să ajung undeva să  iau un produs,raspund eu cu un oarecare surâs,privind-o in ochi.În secunda următoare intră profesorul Crigov.Erea într-o pauză.Venise să mai  guste din minifursecurile de pe platou.  „A, uite cine a venit!Țâcă,ala cu motoarele lui.Pe unde  lucrezi,măi țâcosenie ,he he he?Hm? intreabă ironic profesorul Crigov.   „Cele mai bune teorii despre motoare sant ale dumneavoastră!”,gâdil eu usor.”Momentan lucrez vizavii,la fabrica de confectii,aprovizionare. „Si atunci,ce cauti țâcă aici pe la noi?Când tu lucrezi,între atâtea fomei!Nu vrem kent valută,il vrem pe Petre să ne...,he he he he he”  „E  stiti cum e ,de initialele P C R nu vom scăpa nici odată!Asta că tot încă lucreazămama acolo.   ”Da? Vezi secretaro,el are atâtea fomei acolo,si vine pe la tine!O fi bine?Si nimic pe acolo,măi țâcă?     „La bună vedere,Ella!„ ”La bună vedere,domnule Crigov!” La revedere țâcă!”  ” E, secretaro îti mai iau un fursec,si mă duc la studenții mei!” ”La revedere,măi Vicentiule!”  Ne mai auzim,dragă Ella!”    ”Mulțumesc încă odată!” zise Ella cu un usor surâs.Din nou se aude zgomotul tastelor de calculator,dar si zgomotul închiderii usii biroului.Mă reintorsesem la locul de muncă din fabrică.Mă asteptau colegele de birou,pentru a le povesti cele întâmplate.Însă mă pregăteam și  de plecare spre orele de seară,unde aveam cursuri de masterand în economie.Nu puteam să trec pe la bunici.Le promisesem că voi trece în sfârsit de săptămână pe la ei.                 

                                                          ***

                                                           **

Pe drumul către autobuzul ce mă duce spre facultate,mă întâlnesc întâmplător cu niște colegi,IT-sti  de prin rectorat.Îi recunosc după figură.Sunt cei care mai veneau pe la Ella in astfel de momente.

”Salutare,gâgă„Unde te duci?,he ,he ,he  ”

”La niste cursuri suplimentare de economie,in vechea Politehnică!” răspunsei eu cu un surâs usor  Aha!”,he he he....

” Dar voi?”,întreb eu cu subânteles.

” E ,numai tu să o saluti pe Ella?Noi ce avem?

”Bâzdâci!,he ,he ,he....raspunsei eu cu surâs sarcastic.

”Vezi să nu-ți?i bâzdâcuiesc, vreo două!”,zise unul dintre ei.Încă se vedea o luminiță la fereastra biroului unde muncea ea.Vorba cântecului”Văd la fereastra ta târziu /O lumină si nu stiu/De esati trează/Sau visezi!”

În fiecare vineri seară pe postul ANTENA 1 exista emisiunea ”din dragoste cu Mircea Radu”.O urmăream cu atenție deosebită.Revelionul din sfărsit de an îl petrecusem la unchiul și mătusa Puzu .Primăvara  noului an  stelar 2001,se cam lasă asteptată.Bucuria cea mare erea că eu căpătasem în urma notelor obtinute, o mică bursă,ceea ce o bucura pe mama mea.Duminica erea rezervată pentru o rugă către tata la biserică sau la mormânt în funcție de stare.Sper ca viața să-mi rezerve și o dragoste sinceră și adevărată!Trecuse cam trist acel sfârsit de an.Dar viața e făcută să fie și cu bune și cu rele,si iertătoare pe deasupra.Terminasem masteratul cu medie destul de bună.Vorbisem cu niște colegi așa mai apropriati să mergem la o mini terasă,până la aflarea rezultatului de la examenul final,asa pentru bârfă si să jucăm ”bâza”Nu-l mai jucasem din copilărie.Cine știe când ne vom mai întâlni În asteptarea a ceea ce ne doream ,la un suc si o bere,ne depănam amintiri dar discutam si despre viitor.                                                            Capitolul  7

 

 

Se incheiase  si ciclu de masterat,în care învățasem anumite lucruri cu privire la găsirea de noi clienti pentru un produs fabricat.Încă lucram în fabrică alaturi de mama.Si aveam si o colegă de serviciu  la care mă duceam din când in când să-i duc punga de lapte.Avea nevoie fiindcă lucra cu substante toxice.Observam că mai arunca câte un ochi dulce asupra mea.Vara fusesem câteva zile pe la Predeal,cu familia,unchiu,matusa,in amintirea anilor copilariei mele,pot spune prea frumoasă,dar si o binecuvântare a naturii.Vine iar si toamna cea frumoasă cu frunze arămii,si parcul politehnicii plin de studenti care merg la cursuri ,sau îndrăgostiti care traversează parcul.Dar toamna aceia fusese îndoliată.Turnurile  gemene din America fuseseră doborâte de niste avioane deturnate.Vorbisem cu șefa mea directă să-mi iau zi liberă de 8 noiembrie fiindcă aveam de rezolvat unele probleme de familie,dar si mici cumpărături bunicii,nu de alta dar afară erea rece atmosferă.Si bine îmi  rezerv si dreptul de a trece pe la Ella,pentru un simplu, dar sincer si modest ”La multi ani” din partea mea.Nu stiu dacă mai vine cineva dintre fostii colegi.Dacă da,sunt bine veniti!Si asa poate mai aflu si eu ce mai fac ce mai dreg,pe unde muncesc.Noian de dor si vise ma cuprind!Problemeele de familie sunt grele si apăsătoare.Să mă duc să plătesc o taxă la cimintir,e ok,dar să stiu că merg si la mormântul tatei e cam nasol.Prea devreme!..Cu inima si gândul aplecat,mă indrept spre biroul Ellei.Începuse usor să picure.În biroul Ellei se aflau doamna Popeci,si domnul Crigov veniti să o felicite pe Ella.De departe se aud urările lor de bine.Prin usa întredeschisă trageam cu ochiul.Nu vroiam să mă vadă.Parcă mă săturasem de țîcă .Si o doamnă și un domn de la serviciul administrativ se aflau acolo,împreună cu sefa lor,doamna Maria. ”  Vezi,secretaro,recunoste si tu,he,he,he dacă nu eream eu marele sef,he,he si tu pe lângă mine,este,nu stiai să comporti,în lume!Secretară model am făcut,he ,he ,he!Să urmeze si altele modelul asta de secretară zise, cam ironic monseur Crigov,în timp ce,Ella avea o mână strânsă la spate.

” Da,aveti mare dreptate!”,he ,he ,he,zise Ella printre surâsuri usoare,privind atmosfera din jur.Parcă ar fi vrut să spună altceva,dar....Întotdeauna există  un dar....!Si ce ne-am face fără el!..Când mă pregteam să deschid usa,hop tocmai micul anturaj venit la felicitațiune,dădea să iasă.  ”Sărutmâinile scumpă doamnă!” Bună ziua domnul profesor stimat!” zisei eu cu surâs usor si vorbă gâdilată. E na ce să-ti spun,măi țâcă!Tot acolo între fomei?asa vorbea monseur Crigov sarcastic.In loc de femei zicea fomei!   ”Da!Treaba merge!Încă nu s-a distrus APACA !he,he,he,he...

”Si nimic pe acolo în dragoste?he,he,zise monseur Crigov,cu surâs sarcastic....Nu vrem kent valută....he he he he Intru în sfârsit în birou,un pic inervat în gândul meu de cele spuse.Eu ditamai ingineru,eream țâcă.  „Bună Ella!Ce mai faci tu?Ce mai zici?Uite un mic buchet de flori.  „Multumesc tare mult!Ce să fac,cu munca ,he,he,he cum mă stii!” „Si de fostii nostri colegi, ce mai stii?,intreb eu privind atmosfera din jur.Sorb dintr-o cafea preparată cu mare drag si gust.Vorbeam de lup si lupu la usă.Câtiva dintre fostii colegi,dar nu aceia care eream asa mai apropriati,ci din cei câțiva din  rectorat, de prin birourile apropriate  ei ,(IT-isti)veniseră pentru o urare de bine. „A,bună Ella!Ce mai zici tu?Am venit cu o mică atentie!Asa că tot aveam drum prin zonă.Uite-l si pe gâgă!Ce faci gâgă?Pe unde mai muncesti?î

„În APACA,ca inginer merceolog,he,he,he îi spun eu râzând usor.Sorb din cafea

„Si tu Ella,tot cu ochii în cărtile lui ne-ntelese?” zise unul dintre colegi,surâzând usor 

„Dacă altceva  nu apare!” zise ea cu un surâs usor,privind atmosfera din jur.La fereastră se auzea zgomotul toamnei.

„A, nu apare făt frumos pe cala alb călare!”zise   unul dintre colegi

„Am înteles!”he ,he ,he he,zise cu surâs până la urechi un alt coleg 

„A,nu a-ti înteles nimic! Unul dintre colegi întreabă  dacă se poate fuma în birou.

„  A, nu,afară dacă vrei!Mi-e de ajuns altă lume ce se perindă pe aici!”

În timp ce îmbuc dintr-un fursec,si sorb din cafeluță,rămân uimit de cele auzite.Ne apropriam de orele amiezii.Trebuia să merg și la bunica.

„A fumează Ella?,nu știam!” 

„Deloc,măi Vicentiule!,he ,he ”

„Chiar nu stiu dacă mai trece cineva dintre fostii colegi ai nostri”zise Ella cu mult surâs

”A,ziceam și eu!,he,he,he ,nu am dat cu paru!”zisei cu un oarecare surâs,privind fereasta ce se inunda de ușorii stropi de ploaie de toamnă,si frunze arămii ce alunecă în bătaia unui vânt ușor.  ”La revedere,dragă Ella!Si poate mai trec!”Nu știu!” Am și mici cumpărături bunicii!”

„La revedere Vicentiule!Salutări bunicii!”

”Multumesc!”.În urma mea se aude din nou,zgomotul tastelor de calculator,dar Și frustarea că ei nu pot să fumeze, împreună cu ea.Plecasem spre bunica,dar si plăcerea revederii casei copilăriei mele,asa din nostalgie,fiindcă altcineva locuia acolo.N-am să intru în prea multe amănunte.Bunica erea fericită că trec si pe la ea.Mereu mă întreba,”dar îti place asa de mult pe cine vizitezi tu?” Îi raspundeam că încă nu stiu care va fi dragostea mea.”Ce e al tău e pus de-o parte!” asa imi zicea bunica.Buneiul râdea cu gura până la urechi.Erea  în obicei ca în fiecare an să mă duc în sfârsitul lui, la mormântul rudelor noastre.Acum si al tatălui meu.Să aibe un braduț de sărbători.Telefonasem  Ellei în sfârsitul de an pentru ai spune urarea de un  an nou fericit cu bucurii.Îmi raspunsese mama ei.Petrecusem  sfârsitul de an la unchiu si mătusa Puzu.Ne binecuvântează buna dispozitie si fericire.Nestiind ce va urma in anul ce vine.Îcepusem să merg mai des pe la biserică mai ales în centru pe la SF.Anton,pentru o minune în dragoste.Plecasem din  fabrica de confecții.În urma unor conjuncturi,si eream în căutarea unui   nou loc  de muncă.Bunicul se duce să facă croitoria stelelor.Bunica se înbolnăveste si mai bine o luam la noi in cartierul Berceni.Primăvara anului stelar 2002 fusese destul de trist.Dar  întotdeauna, există un D-zeu care dă sperante!.Dacă in privinta buneiului nu mai puteam face nimic,iată că rugile mele la D-zeu si SF.Anton,au dat roade cel putin pentru moment,în cazul bunicii.Toată vara mă plimbasem cu bunica si mama si uneori unchiu si mătusa Puzu prin parcurile din aproprierea locuintei. 

                                                Capitolul   8

Primăvara,anotimpul când toate răsar la viată,după o iarnă geroasă si cu zăpadă.Nu stiam încotro să o apuc.E adevărat că mergând mai des la biserica  SF.Anton ,mă binecuvântam cu smerenie si fericire dumnezeiască.Încă nu aveam internet,încă frecventam internet-cafeurile.Cumpăram anuntul telefonic,răsfoindu-l si însemnând anunturile plăcute mie.Le discutam cu mama.Aproape toată vara o avusesem pe bunica la noi.S-a întâmplat prin primăvara sa fac cunostință cu un domn care sa-mi poată oferi ceva.Si chiar avea legătură cu liceul tehnologic ce-l terminasem de metrologie.Dar aveam si o conditie,înscrierea in partidul P S D.Asta fiindcă  aveam contact cu mai multi oameni si mai ales unii dintre ei, de afaceri.Fusese o vară frumoasă cu apusuri de soare minunate,dar si cu  bunica din ce in ce mai bine.Unchiul si mătusa Puzu veneau pe la noi,si asa mai puteam sta de vorbă la câte o terasă. Dar toamna venea cu un altfel de noiembrie!Nu prea avusesem timp să trec pe la  Ella să văd ce mai face,si mai ales să întreb de colegii nostri.Abia reusisem sa-mi iau si eu un telefon fără fir,asa mai de doamne ajută.Schimbam vorbe doar cu  unchiul si mătusa.Mama incă nu avea telefon mobil.Lucram mai mult schimbul de amiază tocmai ca să am grijă de bunica.Din când în când mai mergeam pe la sedintele partidului,la sediul de sector.Mă tot gândeam cum să fac să trec pe la Ella,asa pentru scurt timp si asta în amintirea faptului că fusesem colegi.Nu puteam mai mult fiindcă trebuia să merg si la micul servici ce-l aveam! Cu un mic buchet de flori mă prezentasem  în biroul Ellei.Lume bună venise la felicitație.Profesori stimați si mai ales doamne laborante de prin alte birouri.Am așteptat timid si  cu privirea pe o  fereastră din apropriere, a frunzelor toamnei ce se odihneau pe pervaz,iesirea celor veniți la felicitări.Eream sătul de țâcă,țâcosenie si alte apelative.Când am auzit tastele de calculator si nu altceva,atunci am deschis usa biroului. 

”Bună Ella.Am venit asa ca vechi colegi ce suntem, să-ți aduc un mic buchet de flori!”

”Multumesc,măi Vicențiule!Esti un drăguț,ca de fiecare dată!Ce mai faci tu?Tot acolo mai lucrezi?   ”Nu,dragă Ella!”Am plecat!Lucrez o firmă mică,in apropriere de locuinta mea!Verific apometrele metrologic.De colegii noștri  cei câiva mai apropriati,mai stii ceva? 

”Nu prea mai stiu nimic !” Câteceva despre colegele noastre surori,atât

”Să stii că eu nu prea am timp.Lucrez mai mult după amiaza.Si...O am si pe bunica la noi care un pic bolnavă..” ”A, nu-i nimic Vicentiule!”Sănătate bunicii Si vouă!.Nu dorești totuși  o cafeluță?

Multumesc!” Nu sunt de stat!Dar fie!”,raspund cu un surâs usor,privind-o în ochi,dar gândul mi-erea la bunica.De ce nu pot fi si eu la casa mea,cum îi sade bine oricărei persoane,si tot trăiesc aceste neajunsuri,si-n dragoste si-n viată?Probabil asa vrea cel de sus.!Adică incă nu-i momentul!Vorba bunici”ce e al tău e pus deoparte!”Sorb repede cafeluța si fără alte vorbe,în afară de un simplu ”mai vorbim!”,mă indrept spre metrou,spre locul de muncă din apropierea locuintei mele.De fapt locuiam împreună cu mama si bunica.Revelionul din sfârsit de an fusese cel mai frumos din ultimii  ani.Cu bunica împlinind 80 de ani .

                                                                             Capitolul  9

 

Primăvara anului stelar 2003 vine cu o nouă tristețe.Si bunica se dusese să facă croitoria la stele.Firma mică la care lucram își încetase activitatea.Asa că singura variantă nu rămânea decât să ne mutam cu locuința alături de unchiu si mătușa Puzu  in apropriere de stadionul STEAUA.În cartierul Berceni nu mai aveam acum pe nimeni.Odată cu plecarea bunicii în altă lume,s-a stins parcă si casa din  strada Apusului din cartieru Militari. Așa că eream în cautarea unui apartament la fel de frumos ca cel in care in care am locuit.Citeam în anuntul telefonic si însemnam pe cele care îmi conveneau.Împreună cu un domn de la o agentie,mergeam la vizionare.Dar si primeam vizite.Nu ne permiteam să mai plecăm pe undeva pe la munte în amintirea copilăriei mele.Aveam de amenajat viitoarea locuință.Asa am crezut atunci!Că fiind mai aproape de unchiul si mătusa,avea să-mi fie bine!Noian de dor si vise mă cuprind!În sfăsit iată-mă  cu locuința alaturi de unchiul si mătușa Puzu.Din aproprierea  noii locuințe,luam tramvaiul si puteam ajunge mai aproape la o verisoară,atunci când erea ziua ei.Noiembrie acesta e un altfel de noiembrie la fel ca cele care vor veni de acum încolo.Ereeam si în căutarea unui alt loc de muncă, al câtelea!.Trecusem pe la Ella,pentru a-i spune urarea de bine si fericire,asa cum o făcusem de fiecare dată,în anii trecuți.Dar de fiecare dată treceam si pe la bunica.Acum trec pe la mormânt.Viata e făcută să fie trăită  si cu bune si cu rele.Nu stătusem prea mult si nu discutasem decât strict necesar.”Ce mai faci,care mai e viata ta?” sau ”ce mai stii de colegii nostri?”.Monseur Crigov avea sesiuni de comunicări stiintifice.Nu  erea prin birou.Dar Ella mă atentionase că timp liber nu prea are mult.Întârziatii la felicitări se acceptă dar nu cu vârf si îndesat ca în alte timpuri.Afară fulguia usor,iar fulgii se astern încet peste covorul de frunze arămii!Ne apropriam de sărbătoare sfântă a  nasterii mântuitorului dar si a  trecerii dintre ani.Sunasem la Ella pentru urarea de an nou fericit,dar telefonul suna ocupat.Erea un semn divin probabil.Chiar dacă s-a întâmplat să-mi calce si pragu noii case frumos arănjate si eu sa-i întorc vizita,acest lucru nu spune mare lucru.Anul stelar 2004 vine cu bucuria regăsirii de sine,dar mai ales a unui loc de muncă,in sfârsitul lunii iulie.La o firmă de prestări servicii în domeniul contabilitătii.Cu un program flexibil.Trecusem prin    sfârsit de primăvară si început de vară pe la Ella.Vroiam în sfârsit să-i arăt primul   meu telefon mobil.Dar nu erea la muncă.Erea la niste cursuri  ,în care învățai cum poti convinge pe cei care termină o facultate să poate fi angrenati în programul de relansare a economiei si să  numai plece în afara țării noastre.Acum puteam sa-i trimit mesaj de felicitare verisoarei mele. Începusem să o conduc mai des spre locuința sa din cartierul modern Ozana.Într-una din conduceri,s-a întîmplat să mă întîlnesc întâmplător si cu mama ei.Cine stie,poate....”Cine e dânsul?” ”Un coleg,mamă!”  ”A,e cel la care ai fost la....!” ”Am înteles!”,”N-ai înteles nimic,mamă!”.    Mergeam  la verii mei pentru navigat  pe internet, în vederea achizitionării unu calculator mai bun decît cel pe care îl aveam .Azi e mai modern decât atunci când s-au cunoscut părintii mei.Un simplu biletel înmânat si vedeai dacă va veni a doua zi.Într-una din zilele Început de toamnă pe când mă plimbam prin parcul politehnicii,într-un moment de respiro(fusesem învoit de la firma de contabilitate. )s-a întâmplat să mă întâlnesc cu un fost coleg din anii de început ai facultății.”Ce mai faci,ce mai muncesti” cam astea ereau scurtele discuțiile  între noi.Ne apropriam de ziua sfântă de 8 noiembrie.Îi spun că  decisesem pentru scurte minute să trec pe la Ella.Si văd ce mai face,ce mai fac ai ei.În birou monseur Crigov,alături de câțiva apropriați,veniti pentru felicitările de prisos.

                                                                                                 ****

                       **

 

Rămăsesem  un pic în afara biroului ei,tocmai pentru a nu mă întâlni cu  cel ce mă poreclise țâcă.Reusisem însfârsit să deschid ușa biroului ei si să intru. „ Bună ,măi Ella!Ce mai faci?Ce mai fac ai tăi?”

„Bună măi Vicentiu! Ce să facă? Sunt bine!”Eu, cu munca cum mă stii!Ai tăi ce mai fac? zise Ella cu un oarecare surâs,privind monitorul deschis

„Ce să facă?Bine, suntem bine cu totii!”

„Pe unde mai lucrezi?”

„ La o firmă de contabilitate!”,răspund eu ,în timp ce înbuc un minifursec.

„O cafeluță doreste Vicentiu” sunt întrebat de Ella,privindu-mă in ochi.

„Dacă doresti,nu prea am timp,fie! ”Și cu noi cum rămâne?Te-ai mai gândit

Și ce faci,realizezi contracte? mă întreabă Ella cu surâs în timp ce sorb repede prima  gură de cafea,nu apuc să-i dau răspunsul ,fiindcă intră în birou monseur Crigov,profesorul pentru încă o gură de suc.

„A uite si pe țâcă? al nostru tot pe aici,el care lucrează între fomei în APACA! Așa  îi plăcea lui sa-i spună l fomei ,în loc de femei.

” Tot respectul  domnule profesor,dar numai lucrez acolo,he,he,he!Lucrez în contabilitate ,zisei eu cu surâs si vorbă gâdilată  ”Contabilitatea motoarelor,h,he,he  

”E na ce să-ti spun!” zise monseur Crigov cu surâs sarcastic

Sorb repede câteva guri de cafea si mă pregăteam de plecare.Intră o doamnă laborantă,pentru felicitările de rigoare.Ar fi vrut să fumeze cu Ella  „Hai Ella,să fii fericită si tot ce-ti doresti”

„Multumesc tare mult!”O cafelută? Intreabă Ella zâmbind usor

„Bine!Doar una!”Mare simpozion o să fie ,dragă  sefule!Ani rotunzi de la prima scoala de electricieni!Si cred că sunteti fericit.Prin sfârsit de noiembrie cred.Ella bănuiesc că se  va comporta exemplar,ca secretară .” „Da,cum să nu!Păi,secretară model,am făcut!He,he,he.....Ella râdea pe sub mustăți,cum se spune.Si eu la fel,desi mă cam săturasem de  glumele lui nesărate. ”Dacă stau bine si mă gândesc,va fi bine !N-așa secretaro? He,he ,he ” ”Pai si dacă nu va fi? zise cu ironie doamna ce venise să o felicite pe Ella,o doamnă laborantă de prin birourile apropriate. ”Vom vedea!”

„Larevedere dragă Ella!Încă odată un sincer la multi ani!

„Larevedere domn profesor!”

”La revedere țâcă!” „Scumpă doamnă,la bună vedere!,spusei eu,inclinând capul usor,si scoțnd pălăria din cap.Nu întelesesem vorbele lui. Insfârsit de noiembrie urma să aibe loc un mare simpozion international,in facultate si la care Ella fusese pusă secretară,probabil la partea străină.Plecasem spre casa,unde mă asteptau verii mei,să-mi spună dacă calculatorul ce-l aveam putea fi modificat.Vorbisem cu mama sa trec în sfârsitul de săptîmână ,din sfarsitul de toamnă,prin facultate,să văd ce mai face Ella.Să mai vorbim despre noi,De acasă mi se spusese că e la muncă.Treburi.Mă întâlnesc cu doamnă laborantă,ce mă recunoscuse. Buchetul de flori,erea degeaba,asa cum si vorbele ereau,și asta fiindcă,în loc de vorbele noastre,ereau vorbele de muncă si  de  repros ale lui Probabil ceva nu fusese bine la simpozion,ca si comportament al ei.   Sfârsitul de an l-am petrecut tot la unchiul si mătușa mea Puzu alaturi de veri dar si prietenele lor. Sunasem la Ella,pentru urarea de an nou fericit.Dar suna ocupat.N-am mai insistat.Mi-am dat seama de un lucru.   Vorba bunicii mele ”ce e al tău e pus deoparte”.Un lucru e clar!Mi-e dor de tata si de bunica dar si de buneii mei.Că au fost multi.Si de petrecerile de pe strada Apusului nr.59. 

                                                     

                                                                  *****

                                                                     ***

Anii trec  si nu stim cum sau dacă stim  ,nu întelegem!.Locul de muncă din contabilitate  nu erea prea bănos si nici prea plăcut.Mai  mai duceam pe la verii mei pentru a naviga pe  internet pe diverse pagini de locuri de muncă.Îmi făcusem cont pe „e-jobs” în vederea găsirii  ceva convenabil.Prin   martie  anul stelar 2005  mă apucasem să fac scoala de soferi.Eream curios cum se conduce si  cum se tine mâna pe volan.Numai trecusem pe la Ella fiindcă lucrurile îmi ereau clare. Anii au trecut si iată-mă din nou în Politehnică.Erea începutul toamnei a anului stelar 2006 .Aveam nevoie de  un sfat,dar si de un referat de bună purtare,un fel de recomandare(desi eu nu am fost un student strălucit),asta pentru a -mi depune CV-ul meu la o companie ce rezistase privatizărilor si distrugerii.Mă infiintez în biroul domnului Popeci ,pentru aceste lucruri.Vorbisem în prealabil.Sunt servit cu o cafea.

”Ce mai fac ai tăi?Tu ce mai zici?”

   ”Ce să zic? Am venit  să-mi dați o hârtie  cu recomandare de bună purtare...,spun eu în timp sorb din cafeaua servită de secretara dânsului.

   „Fii atent,nu este usor ceea ce vrei tu să faci!Iar dacă vrei să schimbi vorbe cu Ella,numai lucrează la noi.E plecată spre alte zări!Asa că...Cred că prin Canada ,nu stiu exact si mai putin contează pentru noi....”

    „A,nu stiam! Bănuiam eu câteceva,dar....spun eu mirat de ceea ce aflu.

    „Am auzit ca tu si ea.....a-ti încercat să...Mai ales din partea ta mai mult....!Toti ne băgăm în vietile altora fără a primi vreun răspuns din partea lor.Să stii căsi dragostea are partea ei speciaă intr-un anume context,vorba lui Marin Preda.”

      „Da,ce să zic,asta a fost.Atât s-a putut!” spun eu în imp ce mai sorb o gură de cafea.

     „Probabil ,nici tu nu ai stiut să procedezi! Asa că ....”

     „Hai să-ți dau hârtia aia,poate te grăbesti...”zise el surâzând usor în colțu gurii.

     „Si chiar credeți că nu se putea face nimic?” intreb eu mirat ,prea putin interesat hârtia aceaia, pentru o clipă

   „Nu stiu, tu ereai cel care....Dar dacă ea a dorit altceva.....!”

Mă ridic de pe scaun  si privind în jur,deschid ușa biroului.

„Să ții minte,toti suntem niste intrusi în viețile altora cum spunea Marin Preda”.

Plec cu un gând ciudat si sentimentul că as fi putut face mai mult.Îmi depun CV-ul meu la uzina ce încă functionează si astept răspunsul,care nu cred că va veni..Mă indrept spre casă,cu sentimentul că va veni si pe strada mea soarele,chiar si ntr-un loc de muncă mai stabil .Mă opresc la o terasă unde se servea si cafea.Privesc ingândurat in jurul meu si frunzele toamnei căzând pe asfalt.Sorb din cafea.Îmi aprind o țigară!

Peste câțiva ani mă înscrisesem la scoala de belearte din Bucuresti,pentru a-mi delecta sufletu si mintea pictând.Avusesem câteva realizări si înainte.Dar doream să cunosc persoane apropriate sufletului si minții.Numai aveam nici o legătură cu facultatea,cu proiectarea motoarelor.

„  A căzut o frunză În calea ta/Și cine stie câte ori mai cădea!” spune un vechi cântec.

Ne-am reântâlnit peste ani de zile  pe pagina de socializare „ facebook”,fiecare cu familiile lor.Asta până la inchiderea paginilor ce le aveam de catre echipa META din motive doar de ei stiute.Răsărise pentru noi soarele dreptătii!  

„   Dacă dragoste nu e ,nimic nu e”  -    Marin Preda!

                                 -    SFÂRȘIT   -