Părinților mei   si celor dispăruti între timp

                        Cuvânt înainte         

 

Scriu toate acestea din dorinta de a spune ceea ce a fost în acel an 1989,ceea ce am trăit personal alături camarazii mei.  A fost si bine ,a foat si rău!Rememorez aceste amintiri,fiindcă le-am trăit!Nu credeam atunci în ianuarie 1989 că va putea fi ceva si la noi.Mai ascultam pe furis „radio Europa liberă” post înfiintat la sfârsitul anilor 40.Vorba lui Marin Preda„Dacă dragoste nu e,nimic nu e!”Eu spun ceva asemănător.„Dacă schimbare nu e ,nimic nu e!”

              Capitolul  1.  Înrolarea în armia română,

       sfârsit de ianuarie început de februarie anul                                stelar 1989

 Primisesem cu câteva zile înainte de terminarea liceului ,o țidulă în care  eream informat despre faptul că urma să efectuez stagiul militar,care erea de altfel obligatoriu.Aproape un an si patru luni.Mama erea emotionată,iar tata erea bucuros,fiindcă te desteaptă.teface mai om! „Cum s-o descurca,băiatul mamei,bărbate?” „Cum se descurcă ceilalti se descurcă si el!” spunea tatăl meu  cu mult surâs.Eream în sfârsit de an 1988 si ne pregăteam de următorul,nestiind ce va urma.Ascultam „radio europa liberă” pentru a auzi ce se mai întâmplă prin jurul tării nostre.Privesc fereastra locului de muncă unde îmi desfăsuram activitatea,in asteptarea celorlalti colegi.Citesc un pic din revista săptămânală „Flacăra” care demult cam de prin iunie 85 numai apartinea poetului Păunescu. „Si zi asa Vicentoraș,pleci în armată!Lasă e bine! Te mai destepti si tu!.zise usor nea Dan ,un coleg abia sosit la muncă. „Da ai dreptate” „Mai cu seamă că e în zonă de munte!” răspund eu cu surâs usor. „ A ,he,he,he  să ne trimiti si nouă un semn!”.Negresit!”răspund eu cu surâs usor,privind usorii fulgi ce cad la fereastră!Nici nu stiu cum au trecut zilele si iată-mă intr-o zi de ianuarie joi 26,ziua conducătorului iubit,Nicolae Ceaușescu.Un bun coleg de la tata de la muncă decisese să mă  ducă la unitate,impreună cu familia.Verisoara mea Milia si-a exprimat dorința să mă conducă si ea.Autoturismul porneste înspre orasul Râsnov,trecând prin Predeal statiunea vacanțelor mele de odinioară.Unitatea militară de la întrarea în orasul Râsnov,se află într-o zonă frumoasă.Din spatele unitătii se vede stațiunea Poiana Brasov. În sfârsit,iată-mă, în fata unitătii.Intru împreună cu tatăl meu. „Bunăziua!Unde mă pot adresa pentru uniformă?” „ Dumneavoastră a-ți venit pentru efectuarea stagiului militar la noi?De unde sânteti? Mă întreaba cu respect tovarăsu colonel  care se ocupa cu primirea recrutilor.Afară ningea usor. „Bucuresti!”Uitati buletinul populatiei!”Am si trimiterea spre unitate de la centrul din Bucuresti.După toate formalitățile de rigoare m-am dus la părintii mei să mă vadă. „ Ptiu să nu-ti fie de deochi!” Ce bine îti sade cu uniformă militară!”zise mama mea cu surâs usor.  ”Sa nu uiți să ne scrii!”zise tatăl meu cu surâs usor. ”Negresit!” răspund eu, cu surâs usor,privindu-i în ochi.Ne-am îndreptat cu toții spre centru dintre cele două clădiri ce compun unitatea militară.ă ne auzim numele strigat si compania din care facem parte.Aveam să constat că voi face parte din cadrul companiei a cincea.Condanții de grupă ca să spun asa ereau căprarii Năstăsie si Ica.,iar cadre militare sergent-major Țilă,plutonierul adjunct  nea Gică,sergentul major Afie,  locotenent Obanu, căpitan Scai,care conducea batalionul format din compania a cincea si a patra,si parcă a sasea,numai țin minte.Are mai putină importanță    Oameni minunati de la care am avut de învătat câteceva. ” Am fost anunțati că mâine va ninge puternic!Fiți pregătiți să dăm zăpada!” ne-a spus căprarul Năstăsie!.Ni se făcuse înstructajul  despre cum vor decurge zilele când compania noastră va fi de serviciu pe unitate,si faptul că vom învăta  să tragem cu mitraliera AKM 47 cu pat rabatabil.După amizele învătam pasul de defilare pentru ziua de jurământ dar si alfabetul morse.Urma să ne vină niste elevi de la scoala militară de ofiteri din Sibiu,parcă.Avea mai putină importanță.Învățam pasul de defilare,cântece patriotice, dar si imnul țării.,care trebuia intonat la programul de depunere a  jurământului militar.Mă gândeam să scriu acasă prima scrisoare către ai mei.  ” Ce faci Vicențiulică?La ce gândesti?La misdă?,mă tachinează ușor ironic căpraru Năstăsie.  

” Să trăiti tovarăsul căprar,mă gândeam la ia mei!” ”Lasă vrăjeala!”Chiar nu ai la Bucuresti  o iubită?  ”Nu!” raspund eu surâzând usor ”Bine!„Atunci i-al pe  camaradul Geabot si puneti masa de seară!”

                 „  Scumpii mei părinti”

” Aflati despre mine că la cătănie este bine.Sunt sănătos,Mă descurc cu serviciu(în sens figurativ)Vremea s-a mai domolit.Sper să mă acomodez cu armata si vă rog să nu-mi purtati de grijă.Programul e presărat cu învătarea tragerii cu mitraliera,alfabetul morse.Mâncarea este bună.Pe această cale vă doresc cele mai bune urări, fericire, si sănătate vouă, rudelor si vecinilor de pe palier.Vreau să-mi aduceti carnetul de mebru UTC.Vreau să veniti la mine mai des!Transmite-ți salutări din înzăpezitul Rîsnov,familiilor Tobă,Saioc,Puzu,si bunicilor” PS:  1.Plânge sufletul în mine /Si nu mai vine-Tudor Arghezi.

2.  Ce-ati realizat de când m-ați lăsat la unitate?Multe,puține,voi stiți!

 28.01.1989                  Cu stimă al dumneavoastră fiu Vicentiu.V.   ”

                                                          ***

  O zi de  început de februarie.Ne-am înrolat pe două rânduri si ne-am dus în spatele    unitătii militare pentru mici antrenamente.

”Compania a cincea ascultă comanda la mine!” zise locotenetul Obanu cu un oarecare surâs.              

”La dreapta!Salt înainte!” ”Culcat!”Alături de noi executau antrenamente si compania a patra.Locotenetul lor, vine pentru o vorbă simplă cu al nostru.”Companiile a  cincea    si a patra,cinci minute program de voie”  .Zăpada erea încă prezentă în multe locuri. ” O tigare doreste Obanu?”  ”      Nu, multumesc!”  ”Ce zici?Anul   asta este un an al prefacerilor morale si sociale!Crezi că va fi si la noi ceva?”

”Nu stiu ce să zic!”Sistemul e prea bine ancorat, nu ca în alte părti!” zise cu surâs usor  tovarășul Obanu.

”Compania a cincea  !La mine adunarea!Istrate,te rog frumos să dai tonul  la cântecul ”Treceti batalioane romane!”   Doar versurile vechi nu si cele adăugate de poetul Păunescu.Noi am început să cântăm cântecul,eu mai putin, doar mimam,neavând ureche muzicală bună. Ne-am îndreptat către unitate,asezându-ne tinuta si vorba.De la fereastra  etajului doi al clădirii   ne privea comandantul unitătii  tovarășul Isarciuc.   ”Compania a cincea program de voie până la masa de prânz!” ne spusese căprarul Ica.”Vicențiulică vezi că iar pui masa pentru noi!” zise cu ironie în glas căprarul Năstăsie.

”Iar tovarasul  căprar?”     ”Pai ,iar!”   he he he....   

Dupăamiaza mi-am petrecut-o încercând să buchisesc tainele alfabetului morse,dar si să învâț cântecul ”trei culori” .Nu aveam o ureche muzicală bună cum de fapt nici nu am.Căprarii Ica si Năstăsie,ne puneau din când în cînd statia radio să mai ascultăm ce este prin jurul țării nostre.Evident cu băgare de seamă.Seara mergeam la sala de spectacole.”Cine crede că stie vreo poezie,vreun cîntec patriotic,mai așa,vreun monolog din Caragiale să-mi spună si...vedem!” ne zisese  tovarăsu  Dobre parcă, nu mai tin minte,cel ce se ocupa de partea culturală a jurământului militar.În fiecare seară se făceau grupele  pe timpul noptii la obiele,bocanci si ținută.Dimineața ne trezeam si întâmpinam comandantul unitătii.     

Nici nu am stiut când a trecut timpul si iată-mă într-o zi de duminică a mijlocului de februarie, cu vizită la unitate.Ereau parintii mei,impreună cu domnul Adrian care îi adusese.Făcuse un efort în acest sens.

”Sărutmâna tăicuță!”Bine ai venit măicuța mea!”

”Bine te-am găsit fiul meu!”Cum te descurci? Sunt întrebat de maica mea ,privindu-mă in ochi.

” Ce fac tu gorobete?” mă intrebă tata,surâzând în ochii mei.

”Ce să fac,tată?Cu armata cu moresele,cu sirenele,he,he,he,he zisei surâzând usor.Tovarăsul de drum al părintilor mei ,Adrian  se scuză că nu poate veni la ziua mea de nastere si-mi oferă un ceas drept cadou.

” Mai ți tu Vicentoras cu  echipa Rapid? Mă întreabă tata cu un surâs usor ” Suntem peste tot acasă/Portile ni se deschid!” Dar sunt valabile si versurile ”Steaua sus răsare/Ca o taină mare/Hopa țopa/Steaua e numai una în Europa!” ,he,he,he....”E,e,e,e  ce sa schimbat Vicentoras al nostru.Vii tu din armată! zise netul Adrian surâzând usor in coltul gurii.”Baiatul mamii,vezi că  am găsit aici în Râșnov o bună gazdă si care are două fiice.Nu va împiedica pe fiica lor mai mică să-ti mai aducă câteceva de-ale gurii”.,zise cu multă bucurie în suflet mama mea.

”Uite ai aici un mic pachet pentru masa de seară.Gorobete,asa îmi zicea taica meu,noi te lăsam!Să ai grijă cum te comporti!.” ”E, acum ai grijă de tine!Noi plecăm mâine!” zise taica cu surâs.”Vezi ce faci cu fotbalu!”  ”Bine tăicuță!”Tovarăse Adrian ne mai auzim!Salutări acasa!” M-am întors în companie alături de camarazii mei,jucand table,sah, si spunand bancuri nepolitice.Dar mai ales discutând despre tragerea de mâine cu arma la țintă.Nu stiam cum va fi poligonul,dar stiam că voi urca pe munte.Împartisem ceea ce aveam pachet adus de acasă.Mă  gândeam cum voi urca  pe munte.    

                                                    *****

”Compania a cincea!Ascultă comanda la mine!Încheie măi vestonul acolo!Vom pleca cu arma si ranita în spate si hrana rece la noi!”Ne vom întoarce cu autocamioniul!”. ”Istrate te rog,tonul la cantecul, Drum bun,toba bate!”Printre vai si munti ajungem în sfarsit la poligonul de tragere,unde ereau mai multe companii de la unitatea noastră dar si alte unităti.Asteptam cuminti să ne vină randul.Dupa amiază urma sa primesc vizita Cristinei fiica cea mică a gazdei unde stateau ai mei cand veneau.O fata minionă,frumoasă si studentă în Brasov la filozofie.Trasasem fix în centru.           

 

                                                   ***    

”Bună!”Eu sunt Cristina!Mi-a spus mama ta că nu ar fi nici o problemă să mai vin din când în când să-ti aduc câteceva de ale gurii.

”Sărtutmâinile scumpă domniță!Eu sunt Vicentiu!”Mă pregătesc intens pentru la vară.Dau la Institutul Politehnic.”

”Eu sunt studentă la filozofie!”  

”Aha!Si ce anume filozofezi? întreb eu în timp ce îmbuc din sendvisul cu cascaval adus.               

”Am auzit așa mai pe șuste,că anul ăsta va fi un an al prefacerilor morale si sociale dar si politice.Europa liberă vorbeste! 

”Nu stiu nimic dragă,Cristino!”Hai mai bine să vorbim de Kant al dumitale!”  ”Vicentiule,te las!Mâine am examen!Mai trec eu pe la tine!.Uite ai aici o pită caldă! ”Pe curând Cristino!”  ”Pe curând Vicentiu!”      M-am  înfiintat în dormitorul companiei a cincea.Căpraru Năstasie mă tachina cu apelativul ”misdă?”Iubita ta cumva?   

”Nu!” Este fiica mai mică a gazdei unde trag ai mei părinti când vin să mă viziteze” le răspund eu cu un oarecare surâs si vorbă controlată.

”Aha!” Da pisicher mai este Vicențiulică al nostru! zise camaradul Damian .Noaptea vine încet când nici nu te astepti.Stelele stralucesc pe cer,iar frigul încă persistă.Privesc fereastra diminetii de februarie.Fusesem schimbul nr.3.Îmbuc repede o felie de pâine si îmi fac repede o cicoare.Mă gândesc la ai mei dar si la Cristina.Frumuseste,filozofie,expresivitate.              

                                                   ***                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      

Tatal meu fusese delegat să facă o vizită la unitătile LOTO-PRONO din Brasov.Înlocuia un coleg care se imbolnavise.Asa că o scurtă vizită erea binevenită. ”Ce faci gorobete?” Cum te descurci?” ”Sărutmâna tată!Mă descurc bine!”  ”Vezi că săptămâna viitoare vedem cum venim! Zise taica cu surâs ”Bine tată!Vă astept!   ”Fiul meu acum te las!Trebuie să plec”Am de făcut niste rapoarte despre cele vizitate la unitătile” loto-prono”! Tata plecă cu pasi repezi să prindă trenu,a  doua zi urma o nouă zi de  muncă.Pentru noi o nouă  zi deînstructie.Eream soldat în armia română si o slujeam cu abnegatie si devotament.Peste câteva zile urma ziua mea de nastere.20 de ani?

Un număr care stie trăirile din care e compus!  Un soldat de la intrare în unitate mă anunță că am vizită.Eu gândeam cine poate fi.    ”Sărtutmâna ,măicuță!Bine te-am găsit!”Tată,bine ai venit!”    ”Bine te-am găsit,băiatul mamei!” ,zise mama mea cu surâs usor  

”Hai să trăiesti,măi Vicentiule!”Uite un cadou de la mine!îmi zise domnul Adrian ,care venise si el la mine să mă vadă militar.Domnul Adrian este amfitrionul călătoriei.    

”Multumesc tare mult că a-ți venit! ce mai zici,ce mai fac ăia mici?                 

” Ce să facă?Sunt bine!        ”Si tu Vicentule ,mai ții cu Rapid?,mă întreabă nașu cu surâs usor. 

”Steaua sus rasare/Suntem peste tot acasă/Oltenia eterna terranova/Sunt cântecele   mele preferate.Bineînteles în afară de cele de armată. 

”Ptiu dar ce s-a schimbat  gorobete al nostru!”Vii tu din armată!”

Cei ce  veniseră să mă viziteze si să mă felicite îmi aduseseră un mic tort tăiat în două.O parte pentru a mă serba acolo in salonul de oaspeti de la întrare, si altă partă pentru camarazii mei.După ce mi-am luat larevedere de la rudele mele,

Cu lacrimi în obraji de ambele părți, m-am îndreptat spre dormitorul nostru al companiei a cincea.Sorbeam dintr-o cană cu ceai,privind fereastra inundată de stropii de ploaie înghetată.Fusesem pus de planton la obiele,bocanci  si  uniformă.   

                                         * **                                    

Spre orele amiezei,de sfârsit de februarie ,inceput de martie primesc vizita de curtoazie a Cristinei..Venise sa-mi aducă ceva de-ale gurii.

”Bună Vicentiu.Ce mai faci?”    

”Ce să fac?Bine!””Acum câteva zile au fost ai mei pe la mine,stii a fost ziua mea de nastere!”

”N-am stiut!Frumos!”                

” Ce mai face prietenul tău ,filozoful Kant?

„Dar e prietenul tuturor celor ce studiază filozofia””Mâine plec la Brașov.Am examen!     

”Succes! Mâinile mele cuprind pe ale ei,flori de extaz mă cuprind si trec prin stomac.Convorbirea  sa terminat prea repede.Nici nu am stiut când.Ajung în dormitorul companiei noastre si evident camarazii mei mă iau la rost.

”Misda? He,he,he deci ne pregătim de nuntă?

”E,e,e,e au rugat-o ai mei să mai treacă pe la mine asa când poate!

”Lasă-te de bancuri,pisicher ce esti!” zise cu surâs sarcastic căprarul Năstasie.Fruntasul Cibu râdea si el. ” Vicențiulică,noi stim că tu nu ai ureche muzicală,dar totusi dă silinta putin la mai bine!Mâine avem repetitie cu comandantul unitătii.” Hai i-al pe Theodor si puneti masa de seară.Seara a trecut repede si datorită unui grupaj de melodii de odinioară cântate                     de Ioana Radu si Gică Petrescu,cam ciudat dar probabil le-a dorit tovarășu Ceausescu să asculte.Până la depunerea juramântului  militar,efectuam repetiții cu pasul de defilare,repetiția imnului,a jurământului în sine,adică vorbele.Dar si câteva execitii cu alfabetul morse.Încercam să mai ascultăm pe furis la statia radio ceea ce se mai întâmplă în jurul țării noastre.Existau tensiuni sociale si morale dar si materiale în  țări precum Iugoslavia,Cehoslovacia,în Rusia exista deja Perestroika lui Gorbaciov.La noi încă erea liniste si pace!

                                                   CAPITOLUL   2

 

                    Jurământul   armiei române

 

                              ****

O zi de duminică de început de martie.Cer senin,vântul adia usor!.Ai mei părinți,veniseră împreună cu unchiul si mătușa Puzu si vărul Udor.Si alti părinți ai altor soldati,veniseră.Comandantul unitătii împreună cu doi generali de la comandamentul Bucuresti,dar si garnizoana Brasov,parcă asa țin minte,oricum ca structură si organizare ereream a doua ,după celebra unitate,”doi si un sfert”, supervizau ceremonia de depunere a jurământului militar de către noi cei  abia veniti. ” Unitate,vă aliniati!Drepti! Ve-ți repeta după mine”:

 „ Jur,pentru îndeplinirea datoriei sacre de apărare a tării înscrisă în constitutie,eu cetătean al Republicii Socialiste Romania,intrând în rândul armatei române,jur credință nestămutată poporului român,jur să respect legile țării,să execut ordinele comandantului suprem,atât pe timp de pace cat si pe timp de război!..                                                  

Dacă voi incalca jurământul militar,să suport legile aspre ale tării noastre!Asa s-mi ajute soarta!”                                 

Fiecare dintre noi am spus pe rând acestea.

”Unitate,drepti!Vă aliniati!La dreapta!La 1,2,3 porniți defilarea.” Așa ne  îndemna comandantul unitătii noastre tovarăsul Isarciuc.În timp ce banda de magnetofon pornise noi începusem defilarea,cu privirea spre dreapta spre mica tribună amenajată.            

După momentul umoristic -muzical cei care au dorit să iasă  în oras alături de familie,trebuia sa primească învoire.

 Oricum numai mai târziu de ora 20 seara,trebuia să ne întoarcem la unitate.      

                          ******                                                                                                                                                     

 Unchiul Puzu   împreună cu familia,rezervase o masă caldă la cabana Cerbu.Iar apoi o vizită  în Brasov la hotel Aro,parcă.Revedeam asadar Predeal statiunea copilăriei mele.

”Bine a-i venit!”  ; ”Bine te-am gasit,măicuță!”   ;Bine te-am gasit fiul meu!”

”Sărutmâna tată!”Ce faci?Mai tii cu STEAUA?”

”E, pisicher mai este Vicentiulică  al nostru!”Vii tu acasă!” După o cafeluță si o  minifriptură,timp în care ne-am vorbit,despre cum o să fie primăvara ,mai ales echipa STEAUA,ne-am îndreptat spre orasul Brasov,cu o scurtă oprire în centru vechi.Brasovul un oras minunat,cu oameni minunati,cu munți frumosi.Vorbeam cu rudele mele,în timp ce sorbeam dintr-un caapucino expreso ca în occident.Timpul s-a scurs prea repede si iat-mă în mijlocul camarazilor mei.Camarazii mei mă tachinau despre misdă.Le răspundeam că doar familia m-a vizitat.

”Vicentiulică,ai înteles că noi stim tot? mă tachina căprarul Năstăsie.

”Si misda ce zice?” spusese cu surâs sarcastic căprarul Ica.Fruntasul Cibu râdea cu gura până la urechi.Ca de altfel si alti camarazi.

”Nu stiu!Chiar nu stiu!Poate mâine,poate altă zi!   

Peste câteva zile mă apucasem a scrie  acasă.   

 „                     Dragi,părinti ,        

Sunt încântat de cele văzute în orasul Brasov,dar si de masa de la cabana Cerbu.A fost frumos la jurământ. Chiar si mini masa de prânz.Mi-a plăcut mult la hotel,chiar si programul de la TV.Vă multumesc pentru tot.Aflati despre mine că sunt sănătos si că este bine.Transmite-ti salutări   din partea mea bunicilor si  familiei Puzu,Întreabăi cum se simte Udor.Am scris si bunicilor!Mi-e dor de casă,Scriu aceste rânduri cu lacrimi de dor.Sper că v-ati descurcat în privința oaspetelui nostru,Sper să pot veni cât mai repede in permisie.Ce mai fac vecinii nostri? Va sărută cu respect al dumneavoastră fiu!”

Peste cîteva zile compania noastă avea exercitiu de antrenament într-o poenită din aproprierea unitătii militare.Noi suntem o țară care nu atacam pe nimeni si nu vom ataca niciodată.Dar să ne apăram pământurile sfinte si strămosesti putem să o facem.  ”Compania a cincea!Ascultă comanda la mine!Culcat!Drepti! Salt înainte!La atac!Asa ne spunea locotenetul major Boreanu! ”Companie stai, băgati baioneta! Asa ne pregăteau comandantii nostri pentru orice eventualitate.Desi au trecut aproape 45 de ani de la al doilea razboi .Si este pace în lume.Dar în unele tări din jurul nostru se întâmplă lucruri mai ciudate.Cică anumite schimbări sociale si morale..Ascultam pe șest ”radio europa  liberă” si ne gândeam dacă va fi si la noi ceva.Într-o sală de la  etajul 1 învătam alfabetul morse,atât de necesar cumunicării de date codificate,mai ales faptul că eream unitate de transmisiuni. 

-.  .. .. -  .. -  -.. .. - . - .

TE    I    U  BESC                                            

  Erea   foarte greu să descifrez tainele alfabetului morse

” Vicentiulică ia să vedem  ce ai învâtat tu!” Așa mă tachina căpraru Năstasie..Desi stia că eu......După masa de prânz  suntem adunati în curtea unitatii pentru scurte informatii.Am fost informați cine primeste scrisoare,cine invoire si cine are vizite.   

” Vicentiulică a venit misda la tine!” zise cu surâs sarcastic căprarul Nastasie”Ce faci tu Vicentiulică de le vrăjesti?” mă întreabă cu surâs usor in coltul gurii.    ” Am mai spus-o! E doar o  studentă la filozofie care mai trece pe aici să mă vadă asa la rugămintile alor mei.E fiica gazdei la care stau ai mei când vin la mine”.  ”Lasă-ne Vicentiulică cu minciunelel!Hai du-te să nu astepte fata!” ,îmi zise un camarad,râzand asa pe sub nas.

                                       ****

   M-am prezentat la ofiterul de serviciu pe unitate,pentru o scurtă învoire.

„Să nu în întârzii peste ora apelului de seară!   îmi spuse dânsul  cu un oarecare surâs.  ”Am înteles ,să trăiti!” Negresit voi înfiinta mai devreme!” 

”Ce faci tu Vicențiule?” Ce fac ai tăi?Cum o mai duci?”

”Bine suntem cu totii!”Servesc patria!”Am învoire doare 2 ore!”Nu ai vrea să facem câtiva pasi?  ”Bine!” Cum spui !”   Am coborât treptele unitătii si ne-am îndreptat spre o cofetărie,unde să schimbam câteva vorbe.Peste minute bune ne îndreptăm către niste ridicături de pământ,unde curgea un mic pârău. ”Auzi măi Vicentiule,voi mai ascultati postul acela  mai liber? ”Foarte putin !” Noi aici ne ocupăm de instructie! spun eu cu mult zâmbet,privind-o în ochi.

” Mai bine  spune-mi despre filozoful tău Kant!”

” Dar nu e al meu ,e al tuturor celor ce filozofeză!Fără filozofiile sale nu putem întelege pe Gheothe!”         ”Foarte înteresant!”   Si dacă crezi că o să fie ceva,ce anume,nu stiu,va fi nasol!.Poate am să fiu în viață,poate nu!Nu stiu!”  zisei eu cu oarece încruntare   „ Vicentiu,te rog nu vorbi asa!”Ai familie!zise Cristina,privindu-mă in ochi  ”Cum spune Eminescu,”sărăcia,neamul si nevoile!”          

”Te rog hai să schimbam subiectul!”Uite acolo un strop de nea!”.Nici nu am stiu când a trecut timpul.M-am întors la unitate.Erea cu puțin înainte de ora de seară.                      

”Ce este Vicentiulică?Ce făcuși în pădure cu misda?” mă tachinează căparu Năstasie cu surâs usor.Televizorul erea pe stirile serii.   ”Care pădure ?He ,he ,he ,he!  Râd eu cu gura până la urechi.Fruntasul Cibu si  camaradul Geabot râdeau si eu cu gura până la urechi. ” Țeles Vicentiulică că noi stim tot?Theodor va pune masa de seară,si tu vei fi bineînteles,schimbu trei! zise surâzând usor căparu Ica. ” Nici o problemă!”. Mă apucasem să scriu o mică epostolă Cristinei,ca a doua zi să o dau curierului..Schimbam vorbe cu un camarad din compania de alături despre vreme,femei,dar si vremuri asa pe sest.Peste câteva zile aveam să aflu că în sfârsitul  de săptămână ce urma, aveam sa fiu trecut pe lista cu cei care vor pleca acasa!Timpul trece cu mare grabă înspre ziua când aveam să revăd orasul Bucuresti din nou.Într-o continuă prefacere,cu cartiere noi,bulevarde largi si un centru nou si modern,îmbinând vechiul cu noul.Încerc a scrie si părinților.   

                                  Capitolul  3

            Acasa   -  prima permisie

                            ***

Ofițerii  Obanu si Ovăială alături de caprarii Ica si Năstasie ne instruiau cum puteau mai bine,cu salturi înainte culcat,drepti”, orientare în spatiu.Desi la noi erea pace încă, prin alte părti existau deja revolte populare de catifea,legate de nivelul de trai si nu numai.Nimic nu prevestea ceea ce avea să se întâmple peste ani de zile.  „Vicentiulică,ia spune si tu un banc!” Esti cam tăcut azi!Dar să nu fie politic! zise căpraru Ica. ”Care e diferența intre o nalucă din America si una din Romania? întreb eu cu mult surâs sarcastic

”Am spus că nu vreau  să fie politic! zise cu oarece încruntare locotenentul Obanu. ”Nu stiu, nici eu tovarășe Obanu!Poate stiti dumneavoastră!He,he,he,he....Este bun?  ”Hm.Hm,slăbut!Atunci in loc de America si România poti să pui 2 orase din România,zise locotenetul Obanu cu un usor surâs.  ”Compania  a cincea,comanda la mine!Încheie măi vestonul acolo!”Cu cântec înainte,mars!,zise locotenentul Obanu. ”Vicențiule te duci la netul Drăghia, să-ti dea uniformă curată,când ajungem la unitate!.. ”Am înteles,să trăiti !”

 Împreună  cu soldatul   Theodor am plecat  către gară.Îmi scrisese o mică epistolă, Cristina.În trenul ce duce spre București,privesc fereastra inundată de soarele amiezei de martie si citesc epistola.Nu le-am spus alor mei că sosesc,vroiam să le fac o surpriză.Nici nu  stiam când a trecut timpul   si iată-mă în orasul  Bucuresti.  Am luat  metroul spre cartierul Berceni.Pe drum mă întâlnesc cu vecini respectabili   de cartier pe care îi salut.Ajuns acasa sun la sonerie. ”I-a vezi  bărbate cine poate fi!”   ”Aoleu  ia uite Ino cine este!”!Când se deschide usa am apărut eu in prag.  ” Sărutmâna tată!” ”Bine te-am găsit măicută!”                                

 ”Bine ai venit băiatul mamei!” Nu ne-ai anunțat!” ”Am vrut să vă fac o surpriză!”    ”Bine ai venit gorobete! Hai să te dezbraci si să faci o  baie caldă!” Nici nu stiu când a trecut noaptea si iată-mă a doua zi  sculat mai tîrziu decât de obicei.Micul dejun si tablele ereau deja asezate.Doamna Visoiu si doamna Maria au promis  că  vor face  un cozonac mare.Jucasem table cu tata si chiar dacă pierdusem nu mă supărasem.Duminică mă pregăteam de plecare.Bunicul meu venise să mă vadă dar si să mă conducă la unitate.Încărcat cu sacosa cu bunătăti  m-am suit în trenul ce duce spre orasul Brașov.Si apoi un alt tren spre Râsnov.Purtam discutii cu buneiul si alti călători despre  viata așa în general.Nu puteam purta altfel de discutii,cel mult despre echipa de fotbal Rapid.Se lasă noaptea încet,.Mă gândesc ce să le scriu alor mei,acasa ,cât de frumos a fost.Mă gândeam si la Cristina.Când am ajuns la unitate,camarazii mei mă tachinau.Ce le-am adus,ce mai face misda,ce mai fac ai mei. ”Lasă Vicentiulică,zise căprarul Nastasie,tu nu stii că noi stim tot,”țeles?””He he he he he... ”Tovarăsu Vicentiu că încă nu m-am însurat!”le răspundeam eu.Peste câteva minute intră în încăpere tovarășul locotenent Obanu.   ”Compania a cincea ,astăzi este rândul nostru la tăiat  pletele.Vine marea sărbătoare de 1 mai si chiar dacă coincide cu pastele crestin, trebuie să întâmpinăm  în eleganță.”  Asadar cu drag si mult sârg  ne-am apucat sa zugravim pe alocuri pe unde erea mai murdar, să facem fiecare în dormitorul său.Printre refacerea lozincilor, îmi faceam timp si pentru o mică epistolă catre Cristina.  ”Dragă fulg de nea află că ai mei sunt bine,eu la fel,sper că si tu!Ce mai face filozoful tău Kant?Al tău Vicentiu !” 

                           Capitolul  4  

   1 Mai Muncitoresc  si Sf.paști crestine

 

                         *****

 Ne pregăteam cu drag si sârg de ziua  de 1 mai care cădea înt-o zi de luni anul stelar 1989 ,dar si de sfintele paști.Păhărutele de bere dar si ciocnitul oualelor primite de la rude,dar si mesajele însuflețitoare pentru conducătorul iubit.Un mini spectacol erea asigurat de vioara căprarului Nastăsie,ce se pregătea  intens pentru gradul de sergent..Citesc mini epistola  de la Cristina,dar si scrisoarea alor mei parinti.A doua zi urma să-mi facă o vizită parintii mei.Masina cu care veniseră ai mei părinti împreună cu amfitrionul Adrian si familia sa,m-a plimbat prin orasul Râsnov,înspre Poiana Brasov.O zonă frumoasă cu oameni minunati dar si cu bagare de seamă.Nu trebuia să intri în vorbă cu străinii.  ”Sărutmâna,măicuță!” Bine te-am gasit tată!” ”Salutare domnilor!”    ”Hai să trăiesti fiule!”  zise tatăl meu cu mult surâs văzându-mă. Soare aglomerație de turisti dar si de păsări călătoare. ”Auzi bre tată ,mai tii tu cu echipa aia numită Rapid?” ”Mda!Si Steaua ta  ce făcu cu Milan? ” Da dar e a fost în finală de liga campionilor!”  ”E ,Vicentoras al nostru pisicher mai esti!”  Ouăle roșii ereau pregătite de a fi ciocnite alătri de urarea ”Paste fericit!”Asa mai în surdină ,si copacii au urechi!”  ”Si pitipoanca aia de mai stăm noi la părintii ei în gazdă ce mai zice? ” mă întrebă taica cu vorbă dulce ”Ce ai vrea să zică,bre tată?” Mai o măslină,o atentie,o vorbă filozofică,că de e studentă la filozofie.... ”Pisicher mai este Vicentiu al nostru, zise amfitrionul  călătoriei Adrian..

 

Nici nu am stiut când timpul frumos a trecut.Iată-mă în cadrul companiei.”Pe unde ai fost Vicentiulică?”, Țeles că noi stim tot!”

”La o plimbare cu părinții!”  ”Da? Si misda ce zice?” mă tachinează căprarul Nastăsie,surâzând usor. Căprarul Ica si fruntasul Cibu râd cu gura până la urechi.            

”Ce să zică?” Nu a venit!”Fiecare petrece paștele si sărbătoarea de 1 MAI în familie . ”Mă da pisicher mai esti Vicențoras!” îmi zise camaradu Istrate..Seara a venit cu un somn adânc până  când mă pregăteam de schimbul 3.

        Scrsoare către ai mei părinti

              ”   Dragi părinti  ,

Vă scriu de aici din infirmerie  unde sunt pentru o mică tratație,o infectie la degetul mare de la piciorul drept.Dar am o mică posibilitate sa studiez matematica  în cele câteva ore.A fost frumos în Poiana Brasov.Îmi este dor de voi.Cred că vor mai fi zile ca aceasta.Salutări familiior noastre dar si vecinilor de pe palier.

Dragă mămico,salutări multe.Ca de altfel  si lui tăticu!

            Vă salută cu drag   Vicențiu!”               

                                   

                                        *****

           Printre salturi,târâs –grăbis,prin noroi,culcat drepti,gândurile mi-ereau la ai mei,dar si la Cristina.Ajunsi în unitate,îninte de masa de prânz, aveam program  numit ZVAD(ziua verificare armament din dotare)Căpraru ICA ne anunta cine arte vizite si cine primeste scrisori..Citesc scrisoarea de la Cristina.        

”  Dragă Vicentiu,află despre mine că sunt bine ,ceea ce iti doresc si tie.Si alor tăi.Eu plec până la Sibiu,la un simpozion  pe teme de filozofie!  Cu drag Cristina.”

„HM!” HM?” Misda? Asa mă tachina căpraru Năstasie  ”Ce zice? Se lasă cu dar?  „Nu stiu! Am mai spus,e doar fiica gazdei la care trag ai mei când vin pe la mine!”   ”HE,HE,HE,lasă-te de bancuri puturoase!” imi zise  camaradul Theodor.” Chiar vrei un banc?”  ”Lasă, du-te si pune masa de prânz!” zise căprarul Ica,surâzând usor .Fruntașul Ibu râde cu gura până la urechi.A doua zi mi s-a spus că in următoarea  săptămână poate voi avea permisie acasă.Pomii înfloriseră,iar gazonul stadionului din fundul unității militare erea gata să ne primească.   Dar s-a întâmplat peste 2 săptămâni,în sfârsit de iunie ,intr-o zi de duminică sa-mi calce pragul ai mei părinti,împreună cu Adrian amfitrionul lor de călătorii.Pe la orele prânzului în timp ce luam picnicul ascultam cu mare bucurie semifinala de fotbal din ”Cupa României” dintre echipa abia retrogradată Rapid Bucuresti si finalista ”Ligii Campionilor ” Steaua Bucuresti.Un fotbal plăcut si frumos de ambele părti, si ocazii multe la o poartă si la cealaltă asa reiese din comentariul de la radio.Erea ceva pentru echipa Rapid,echipa de suflet a multor artisti.Să tină piept finalistei de liga campionilor.      

                      Capitolul    5

               Un august fierbinte

                   ******

Ne pregăteam de sărbătoarea de 23 august dar si de o mare aplicatie,în spatele unitătii,într-o poeniță.Cu vizionare de la marele stat major din Bucuresti dar si garnizoana Brasov.Erea vorba despre a vedea reactia unitătii noastre de transmisiuni în caz că în zonă s-ar întampla ceva.Ascultam din când în când postul ”Europa Liberă”,fiindcă  în jurul tării noastre se întâmpla ceva.Prin Polonia cu ani în urmă,mai nou Ungaria,Cehoslovacia...Tovarăsul Ceaușescu ne anuntase că Romania nu mai are nici odatorie ,si va fi bancă pentru țările arabe,un fel de bancă mondială mai redusă.Înainte de marele antrenament primesc vizita Cristinei.Cer câteva ore de învoire.

”Dar să fii cu câteva ore înainte de apelul de seară.Voi face un anunt important!” îmi zicea comandantul de serviciu pe unitate, colonelul Isarciuc

”Negresit voi înființa înapoi!!”  Ajung la poarta principală si mă întîmpină Cristina.

”Bună Vicentiu!”  ”Bună Cristrina!” Ce mai faci ?Cum a fost la Sibiu?

”Frumos!”Eu doar am sustinut o prelegere cu tema ”Filozofia lui Blaga!”

”Eu nu am prea mult timp!”Vrei să mergem la o terasă?   

”Cum vrei tu!”  Mâinile mele cuprind pe ale ei .După un timp ne plimbam pe bulevard. ”Auzi Vicentiule, spune-mi ce mai fac ai tăi? Voi aici cum vă pregătiti?          

”Ai mei sunt bine.Cu munca cum stii!” Aici ne pregătim de un mare exercitiu militar.Vin observatori de la Bucuresti!”

”Ne asteaptă vremuri ciudate!” Ce ai să faci?mă întreabă Cristina surâzând usor

”Nu stiu Cristino!Oricum sper ca la noi sa nu fie ceva!”Cine ce să facă?Mai bine spune-mi ce mai fac filozofii tăi?Cum a fost la Sibiu?               

”Cum să fie?Foarte frumos.”Nici nu am stiut când a trecut timpul,si iată-mă  în fața unitătii militare. ”Pe curând Cristino!” „ Pe curând Vicențiu!”

                                       ******

”HM!” HM!” Misda Vicentiulică? Pe când nunta?” mă tachinează sergentu Năstăsie.Camaradul Istrate râdea cu gura până la urechi.”Pisicher mai esti,măi Vicenț,iulică!” ”I-a dute tu si pregăteste masa de seară!”îmi zise deja sergentul Ica.Cei doi fuseseră avansati gradul de sergent pentru merite deosebite,aduse armiei române si în opera de contruire a socialismului.Comandantul Isarciuc ne anuntase că va avea loc  un mare exercitiu militar,asa să fim pregătiti pentru orice eventualitate.Sub clar de lună mă gândesc la Cristina dar si la ai mei,prin prisma că veneau la mine să mă vadă si se găzduia la parintii ei..Încerc printre sforăituri să scriu  epistole către Cristina dar si către ai mei,dar si către colegii de muncă ce-i lăsasem,acasa la institutul metrologic.A doua zi ne pregăteam de decorurile din poenița din spatele unitătii militare.Din fiecare companie au rămas câte 2 oameni care să aibe grijă de dormitoare.Cu câteva săptămâni înainte participasem la amenajarea altor decoruri, dar pentru un film istoric al regizorului Andrei Blaier.Câteva panouri pe post de inamic,cinci corturi mari si o bucătorie mobilă.”Culcat,drepti salt inainte, la atac!....În față este inamicul.Nu vreau decât distrugerea    inamicului si  mai ales armele din dotare.O moarte nu valorează cu nimic dacă nu păstrăm unitatea in mîinile noastre.”  Asa  ne vorbea căpitanul Scai.Soarele strălucea pe cer,iar eu nu întelegeam de ce atâta agitatie.La noi  încă erea pace,iar comunismul erea bine înrădăcinat.Mult mai tîrziu am înteles,rostul aplicatiei.Mai ascultam si noi  pe ascuns,postul ”Europa Liberă,unde Neculai Munteanu   ne spunea sau mai bine zis prevestea despre ce o sa fie si la noi.Nici nu am stiut,când a trecut timpul  iată-mă în sfîrșit de august fierbinte cu ai mei la mine unitate.Ceea ce mi se părea ciudat erea că manifestatia de 23 august nu a mai fost ca în alti ani,prin oamenii muncii,sportivii cei mai de seamă,si evident cîntece patriotice,ci o defilare a fortelor armate, precum a fost    cea de la 23 august 1944.                 

”Sărutmîna,măicută!Bine te-am găsit tăicuță!Să trăiesti Adriene!Ce mai face echipa matale Rapid?  ”Pisicher mai esti ,măi gorobete!”Vii tu din armată!He,he,he!zise taica cu încruntare.Se  vede că l-am supărat.După mica cazare la părintii Cristinei,ne-am dus la o mică plimbare prin orasul Rîsnov     înspre stadionul echipei Chimia.În poienița de lângă stadion ereau câteva statuiete reprezentând povesti nemuritoare,basme.Priveam atmosfera din jur si muntii cei frumosi..Ne-am dus să vedem finalul meciului dintre Chimia Rîsnov si Răsăritul Brasov.Un bun prilej să ironizez pe tata despre Rapid.Poate mai veniti pe aici si cine stie,vom vedea pe Rapid,he,he,he....   ” Din Giulesti până in Madrid /Nu e echipă ca Rapid” îmi zise taica cu surâs. Îi răspun că ”din Ghencea si până –n Barcelona /Răsare Steaua ce e ca mândră luna!”   ”E ,e vii tu din armată  gorobete!” îmi zise taica încruntat .Ne-am dus încet către casa cu gradină si pomi fructiferi,lăsând in urmă muntii cei frumosiM-am culcat în linistea noptii depline cu gândul așa ce va fi mîine. A doua zi mă trezea mirosul cafelei de năut. Si evident privirea Cristinei.La un pik-up se auzea o placă de vinil.  „Într-o noapte minunată  /S-a îndrăgostit si el de o fată/Si de atunci suspină /Bietul pierde vară,sub clar de lună!”  ”Dar ce romantic esti azi,Vicentiule dragă!”  ”Nu eu! Tatăl tău!”  ”Spune-mi,voi ce faceti acolo,vă pregătiti de ceva anume?” mă întreabă cu un suspin Cristina  ”Nu stiu!” Sper să nu fie ceva anume  !” De ce ar trebui sa fie? îi răspund surâzându-i usor. ”E ,ziceam si eu asa!” zise Cristina cu un oarecare surâs.În timp ce ai mei pregăteau micul dejun,priveam grădina si fără să vreau asistasem la o discutie între gazda la care stăteam si un vecin.

                                                      ****** 

 ”Auzi ,Gheorghită, după cum sunt norii ,cred că are să vină ploaia!” ”Zi măi Teică,in fundul curții tele, ai un loc loc minunat,unde as putea face o mică magazie,pentru animăluțe!”  ”Dacă  vine ploaia,o să manance romanul la pepeni!”He,he,he,he.... ” Hai ,măi zi ceva,mă lasi sau nu?”  ”Bă Teică,o să fie la pepeni anul ăsta,he,he,he!”    ”Ce mă ia el si ce-l întreb eu!... ”Nu pot mă ,nu pot!”.   O verisoară     de-a treia  vrea si ea  locul.Nu pot mă ,întelege!”.Teică se îndepărtează de gardul vecinului oftând.Eu sorb dintr-o cafea,în timp ce o privesc pe Cristina.Îsi aprinde o tigară.

Capitolul  6     

     Noiembrie  -Decewmbrie –ultimul bal   

 

                          *****

După   vizita alor mei la unitate,s-a întamplat ca buneii mei să-mi calce pragul.Asta după ce înainte cu căteva zile împreună cu sergentul-major Afie,efectuasem exercitiul de cât de repede ne putem pune costumul chimic pe noi..O zi minunată!Scrisesem alor mei acasă,transmitându-le să-i comunice lui Aneliu vecinul nostru de la 3 că atunci când vin din armată voi intra la facultate după o pregătire asiduă. Ciclul doi de cătănie s-a eliberat.Noi cei ce-am fost ciclul 1 de cătănie vom deveni ciclul 2.Un nou contingent de militari urma sa ne sosească.Fusesem impreună cu camarazii mei,dar si din alte companii,la marginera orașului să ajutăm la strâns fânul  pentru animalele proprii,dar si unitătilor CAP-iste din zonă.Într-o zonă  frumoasă numită ”Poiana Râșnoavei stăteam si depănam amintiri,despre Steaua,despre echipa artiștilor Rapid. În mijlocul câmpului niste tărani   discutau  aprins la un Carpați fără filtru despre apropriatul meci Romania Danaemarca dar si ”congresul al  XIV –lea al PCR.   ”Ce facem mă Petrache,batem si mergem la mondiale?”  ”Eu zic că da!Infrângerea nu ne avantajeaza, nu cred că vom prinde cel mai bun loc doi!” zise Achim cu surâs  usor.  ” Si am auzit că la congresul al XIV-lea ,tovarasul anuntă că va lăsa puterea lui Nicu fisu sau poate Iliescu!”  zise Petrache oftând usor.Dor el  stie de ce! ”Ce să facem mă cu un afemeiat?”                     

                                                  

                                             ******

  ”Compania a cincea, ascultă comanda la mine!” zise sergentul-major Țilă.Arănjati-vă tinuta!”Istrate, te rog dă tonul la cântec!”

Mi s-a comunicat de către  locotenetul major Boreanu că sunt pe lista de  minipermisii.”Țeles ,Vicențiulică,nu intri în vorbă cu nimeni,îti vezi de ale tale!S-a înteles? Îmi spusese tovarăsul  maior Scai.Mai multe nu pot să-ti spun!. ”   Nu întelegeam eu mare lucru,dar după ce fusesem să mă schimb, plecasem spre Bucuresti.Trenul aglomerat,lumea destul de tăcută.Comentau doar despre ”Romania -Danemarca”.Însfârsit iată-mă acasă.

„ Sărutmâna ,măicuță!Bine te-am găsit tăicuță!” Mai ții cu STEAUA?

    ”E,E, vii tu din armată!”

”Bine ai venit băiatul mamei!” Nu ai anunțat?

”Nici eu nu am stiut!”

”Hai du-te și fă un dus!”      Si pe urmă te fac o tablă!”  ”De care tată?”De general?He ,he ,he....    ”E gorobete,vii tu din armată!”  ”Cum îti merge băiatul mamei?

”Bine,cum să fie!”Dar nu înteleg de ce e lumea prea tăcută!”  Duminică 5 noiembrie anul stelar ”89 mă pregăteam de plecare înapoi spre unitatea militară.Si tatăl meu si mai ales mama părea tăcută.Si totusi nu întelegeam de ce!    În timp ce efectuam planton schimbul 3 la obiele,bocanci,ținută mă gândeam la a compune mici epistole către ai mei părinți  dar si Cristina.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          Scrisoare către Cristina

         ”Dragă fulg de nea,

Află despre mine, că sunt sănătos,ceea ce doresc si vouă/Sub clarul dimineții de rouă/Ai mei sunt bine/Asteaptă ale noastre suspine.Eu am fost într-o mini permisie.Ce mai face Kant ?Mi-ar plăcea să vezi Bucurestiul odată! ”    Al tău Vicentiu!     9.11.1989

Scrisoare către ai mei părinți

 ”  Iubitii mei părinți  

   Scriu din frumosul oras Râșnov/Scriu al iubirii ceaslov.Imediat ce am sosit, la câteva zile compania noastă a întrat de serviciu pe unitate.Duminică vor depune jurământul militarii  nou veniti..Mai este putin si vine sărbătoare de Anul nou.Încă este cald!V-apărut bine că am fost acasă? Ce mai fac vecinii nostri?Dar rudele noastre?

PS:  Cu ocazia Anului nou ce vine,vă urez multă fericire.Si Hai România!” 9.11.1989

 

                                               *****

15 noiembrie 1989 ,o zi în constiința unei generatii.O zi miercuri  frumoasă de toamnă dar de rece atmosferă.Începutul postului Craciunului.Ne-am trezit la ivitul zorilor.Ne-am apucat fiecare să facem mai frumoasă fiecare sală de curs.Totul în asteptarea meciului  decisiv  România  Danemarca Cam pe la ora 11 ,comandantul unitătii militare Isarciuc, ne-adunat în curtea unitătii  militare pentru un comunicat important.

” Dragi camarazi, azi trăim un moment istoric.Vom lua masa de prânz mai devreme.La orele 14 vom urmări meciul România Danemarca Nu am mai fost de 20 ani la un mondial.Prin fax am transmis si noi  mult succes echipei noastre” .Împreună cu camarazii mei ne-am adunat pe niste băncuțe in dormitorul nostru să  urmărim meciul.      

 

 Spicuiri din meci 

” Stimați telespectatori ,vom asculta imnul Republicii Socialiste Romania” Așa începea comentariul crainicul Dumitru Graur. Aproape 30.000 de oameni ,unii veniti din orase importante precum Cluj,Galati sau Craiova,printre care si militari în termen cântă impreună primele trei strofe din imnul țării.Împreună cu unii dintre jucători.

”Echipa de start a României este următoarea: portar Lung,apoi în ordinea numerelor de pe tricouri,Dan Petrescu,Andone,Iovan,Rotariu, Popescu Gică,Lacătuș, Sabău,Balint,Hagi si Dănuț Lupu.AArbitrul  întălnirii este Tulio Laneze din orasul Mesina,asistat la cele două tușe de Pier Luigi Magni si Angelo Amendolia.Asa dar să le urăm tricolorilor nostri mult ,mult succes”.  În timp ce urmăream meciul mă gandesc ce să-i scriu Cristinei. ”Ori vezi meciul,ori te gândesti la ea!” îmi zise camaradul Istrate. ”Si una si alta!” îi răspund.În minutul 6 al partidei, echipa Danemarcei deschidea scorul,prin Polsen.În tribuna oficială multi ziaristi străini,dar si români,de la Vadim Tudor,la Fănus Neagu,sau chiar Valentin Ceaușescu patronul spiritual al echipei STEAUA dar si al naționalei de fotbal.În minutul 25 al partidei la un atac pe partea stângă Rotariu centrează ,Lăcătus recentrază si Balint marchează pentru 1 la 1.Scor la care tot echipa Danemarcei erea calificată.A urmat un asediu la poarta echipei daneze spre sfârsitul primei reprize cât si în repriza a doua ,astfel ca meciul se termină 3 la 1 pentru ai nostri.Se scria astfel o pagină  de istorie fotbalistică ce va dura mai bine de 10 ani.Din 1970 Romania numai fusese la un campionat mondial.Ne-am bucurat cu totii,si am strâns bani fiecare astfel încât cineva să se ducă sa cumpere un minitort.Cu acest meci începea o nouă era  a fotbalului  nouă poate mai bună decât cea a lui Dobrin si Lucescu.                                       

                                              ******

  Fusesem anunțat  de tovarăsul  Scai care fusese avansat la gradul de maior că pe 1 decembrie voi pleca acasă în mini concediu de 2 săptămâni până pe 20 decembrie 1989.Pe 20 noiembrie tovarăsul Ceaușescu ne anunțase  la congresul al XIV -lea  al PCR că ”Nu se poate dragi tovarăși ca minunate constructii,case de cultură,scoli moderne,orase înfloritoare, să fie privatizate ca să folosesc un termen la modă astăzi.Unor cercuri imperialiste le voi transmite că pentru noi capitalismul a apus întotdeauna.”Câtă  dreptate avea atunci!.Cerusem o nouă uniformă mai curată.Pentru a fi mai elegant în drumul spre Bucuresti.Si să nu mă intâlnesc cu vreun alt cadru din altă unitate si să zică in gând: i-a uite-l si pe ăsta.Cu un mic buchet de flori trecusem în vizită pe la Cristina,înainte de urcarea în tren. ”Sărutmîinile scumpă doamnă!”Bună ziua domnule!”Ce mai faceti?Ce spuneti de Rommânia?” ”Ce să spunem,frumos!Erea cazul.!”  Tu ce vânturi pe la noi?  ”Bună Cristino!” ”Primește un mic buchet de flori!”Așa în trecere înainte de a lua trenul spre Bucuresti.Am  un mini concediu.Sora ta ce face? Mai are până naste?”

”Salută-i pe ai tăi din partea noastră!” ”Uite aici 2 scrisori, ale mele,vroiam să ti le trimit,dar...” ”Da ,mai are!”  ”A,de aceia nu le-am primit!” zisei eu cu încruntare ” Și tocmai ca să vii tu ,aici! Bănuiam că o să vii!” ”Mi-ar placea să vezi cândva Bucurestiul !” ”Nu stiu,poate cândva!” îmi răspunse  Cristina cu surâs. ”Am înteles ,o să vii cu filozoful tău,Kant!”

”La bună vedere domnilor!” Mă sui întren si încerc a-mi pune ordine în minte.Formulez ce-as putea scrie Cristinei. 

 

                                                       ******

 

Nici nu am stiut când a trecut timpul si iată-mă în Bucurestiul meu drag.Mă sui în autobuz,asa ca să mai văd orasul modern. Sun la sonerie.

” I-a vezi  bărbate cine este?Noi nu asteptăm pe nimeni!”

” A,băiatul  mamei!Nu ai anunțat!  Hai bine ai venit!”

” Sărutmâna tată!Bine te-am găsit!”  ”Gorobete ,mai ții tu echipa de suflet a noastră?”

”Când o promova,vedem!”   ”Hai du-te si te spală,după aia om juca o tablă!” 

                               *****

 A doua zi sorbeam din cafeaua numită năut, în timp ce priveam fereastra.Am luat o foaie de hîrtie si încerc a compune o epistolă către Cristina.Începusem o partidă de sah cu tata.Mama robotea prin bucătarie.O parte a rudelor veniseră să mă vadă.

                         *****

  Ai mei pleacă spre muncă.Eu rămân singur.Sorb din năut,si ascult în surdină postul ”Europa Liberă”.Citesc un pic din manualul de fizică de clasa a IX -a .Mă uit prin bibliotecă după romanul lui Camil Petrescu ”Ultima noapte de dragoste,întăia noapte de război”.Observ primii fulgi de nea.                           -  

                    

 

                                              **** 

    Luni 11 decembrie anul stelar 1989.Tata a raspuns necondiționat la telefonul ce suna insistent.Erea de la unitatea militară din Râșnov,pe care o slujam cu abnegatie.

”Tovarasul Vicențiul este acasa? ” 

”Da vi-l dau la telefon!”    ”Nu este nevoie!”  ”Spune-ții că trebuie să se prezinte de urgență la unitate!” Mai multe nu vă pot comunica!” ”Cert este că niste răuvoitori nu au ce face!”se aude la capătul firului.

”Ce este tată?”  ”Nu stiu!Nu mi s-a spus!Trebuie să te prezinti la unitate!””Se întâmplă ceva ce nu ar trebui! ”Am să o sun pe mama  ta să vină mai devreme,poate te conducem la unitate!”

”Bine tată ,precum voiesti!” Dar mă descurc!”.Nici nu am stiut când a trecut timpul și iată-mă la gară!

”Dragul,tatei, sfaturi nu ti-oi da!” ”Ai grijă de tine!” zise taica cu încruntare

”Vă îmbrătișez cu drag!” ”Cum ajung, încerc să aflu ceva si vă dau de veste!”

                                *******

    În compartiment privesc fereastra si schimb vorbe cu câtiva domni,doar despre echipa de fotbal a României.În rest tăcere.În sfârsit ajung la unitate.”Bunăziua,tovarășe locotenet-major,Boreanu!” Sunt soldat Vicențiu si am întreupt permisia  de îndată ce am primit un telefon” ”Bine ai procedat!”Trecem prin momente dificile!” îmi zise locotenetul-major.O zi mohorâtă de miercuri  20 decembrie anul stelar 1989.Fulguia usor.Îmi ridic arma de la rastel.Ni se transmisese ordinul de zi cu privire la evenimentele prin care trecem.

Cică la Timisoara niste studenți huliganici devastează magazine, cinematografe, sunt împotriva regimului.Ordinul  primit de toate unitătile militare din zonă si nu numai, a fost ”Radu cel frumos”(mobilizare partiala de luptă) apoi peste câteva zile ”Răsună valea”.Mult mai târziu aveam să aflăm ca situatia a fost cu totul alta.Încerc a scrie o scrisoare către ai mei părinți.

                ”Iubitii mei părinți,

   Sunt în asentimentul meu si al dumneavoastră dragi ,părinți să nu vin de revelion,e foarte multă aglomeratie pe tren,si noi nu stim de suntem consemnți în cazarmă.Vă scriu într-un moment când niste nebuni asemeni celor de pe un stadion de fotbal, devastează magazine.Cu această ocazie vă doresc  multă sănătate si fericire.

  La multi ani,mamă ,tată!  Al dumneavoastră ,fiu Vicentiu!”

                                    ****

 

   Dau scrisoarea camaradului care se ocupa de punerea la poștă a scrisorilor.Priveam fereastra inundată de câțiva  fulgi de nea.Asteptam să ni se  aducă conserva de pește si pâinea neagră integrală. 

”Tovarășe ,maior Scai,v-am mai rugat,știți am aici , o cunoștiință,la care mai trag ai mei când vin să mă vadă!” Vorbeam cu voce domoală.Mi-a răspuns scurt: ”Nu se poate!”Nu vezi ce vremuri trăim!”Nu stim prea bine ce este sau ce a fost  la Timișoara.” Comandanții de grupe făceau contabilitatea primară la alimente.Ca un făcut televiziunea transmitea muzică populară,muzică ușoară cu Dan Spătaru,cântând melodia ”A înflorit bătrânul nostru Cișmigiu!”,filmată in studio în decoruri de toamnă.                    -    31    -

   Ne-am mirat cu toții de  ce o asemenea melodie,deoarece erea iarnă.Din când în când crainica televiziunii ne anunța: ”În curând tovarăsul  Ceausescu,presedintele Republicii Socialiste România va transmite un comunicat important pentru,țară.Nu părăsiți aparatele TV. În gândul meu  mă gândeam că acest lucru se aseamănă cu actul de la 23 august.Spre orele serii Ceausescu ne avertiza:

 ”În zilele de 16 și 17 decembrie, sub pretextul împiedicării aplicării unei sentințe judecătorești legale, câteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări și incidente, trecând la atacarea unor instituții de stat, distrugând și jefuind o serie de clădiri, de magazine. În ziua de 17 decembrie și-au intensificat activitatea împotriva instituțiilor de stat și de partid, inclusiv a unor unități militare. Aceste grupuri aveau scopul de provoca dezordine și distrugerea instituțiilor și bunurilor generale ale orașului și de a da semnalul unor asemenea acțiuni și în alte centre. Deoarece acțiunile grupurilor antinaționale, teroriste, au continuat, conform constituției și în conformitate cu legile țării, unitățile militare au fost obligate să s apere, să apere ordinea și bunurile întregului oraș. De fapt, să apere ordinea în întreaga țară. Organele de ordine, procuratura, au efectuat și continuă să efectueze cercetările corespunzătoare pentru a stabili cauzele și vinovații acestor acte cu caracter net fascist, provocator de distrugere. Din datele de care se dispune până în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acțiuni cu caracter terorist au fost organizate și declanșate în strânsă legătură cu cercuri reacționare imperialiste, iredentiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine. Scopul acestor acțiuni antinaționale provocatoare a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situației politice, economice, de a crea condițiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenței și suveranității patriei noastre socialiste.  

Nu întâmplător, posturile de radio de la Budapesta și din alte țări au declarat încă în cursul acestor acțiuni antinaționale teroriste o campanie deșănțată de ponegrire, de minciuni împotriva țării noastre. Mă adresez tuturor cetățenilor patriei noastre, cu chemarea de a da dovadă de înalt spirit patriotic revoluționar, de a înțelege că cele întâmplate la Timișoara constituie acțiuni organizate din timp de cercuri reacționare, agenturile  de spionaj străine care au organizat toate acestea împotriva patriei noastre. Să acționăm cu toată răspunderea în așa fel ca nicăieri în țara noastră să nu se mai poată organiza și să nu se mai producă asemenea situații. Este necesar,  dragi tovarăși și pretini, cetățeni ai Republicii Socialiste România, să dăm dovadă de marea răspundere și înțelepciune a poporului nostru, care în cele mai grele timpuri au dat jerfe grele, mulți din cei mai înaintați fii ai națiunii noastre și-au dat viața pentru independența, pentru bunăstarea, pentru integritatea și construcția socialismului în România. Nu trebuie să existe nimic care să împiedice acțiunea noastră hotărâtă în a servi poporul, socialismul, viitorul luminos al patriei noastre, al națiunii noastre. Vă adresez, dragi tovarăși și pretini, dragi compatrioți, chemarea de a întări colaborarea și unitatea, de a face totul pentru libertatea, pentru construcția socialismului, pentru bunăstarea poporului, pentru integritatea și independența României”.

Nimeni nu întelegea de ce se vroia destabilizarea țării noastre.Ce rău a făcut ea lumii întregi?Înteleg, aflasem de cădea zidului din Berlin,ca o încercare de unificare a celor două Germanii așa cum a fost si România în 1918.

”Ce crezi Vicențiule că este?” Mă întreabă camaradul Istrate,surâzând ușor.”Nu știu ,nu-i a bună!” îi răspund eu încruntat.

”Camarazi trebuie să fim pregătiți pentru orice!” ne spunea comandantul unității.   

                         

                                 *****

O zi de joi 21 decembrie anul stelar 1989 .Ceaușescu a convocat un mare  miting,la fel ca cel din 1968,dar atunci situatia erea alta.Acum....

 ” Vă rog să-mi îngăduiţi să adresez, din inimă, rugămintea de a lua cuvântul la această mare adunare populară a oamenilor muncii din Capitală, a mult iubitului şi stimatului conducător de partid şi de ţară, a eminentului revoluţionar patriot, care de peste şase decenii şi-a dăruit întreaga activitate binelui, prosperităţii patriei, libertăţii, independenţei depline a  României Socialiste, secretarul general al partidului, preşedintele Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.” 

”  Dragi tovarăşi şi „pretini“, cetăţeni ai capitalei României Socialiste, doresc în primul rând să vă adresez dumneavoastră, participanţilor la această mare adunare naţională, tuturor locuitorilor municipiului Bucureşti, un salut călduros, revoluţionar, împreună cu cele mai bune urări de succes în toate domeniile de activitate.”

  Doresc, de asemenea, să adresez mulţumiri iniţiatorilor şi organizatorilor acestei mari manifestări (încep urletele din piaţă) populare din Bucureşti, considerând  aceata ca o ...... ”Se sparge mitingul şi Ceauşescu dă din mână debusolat. În spatele lui, pe balcon, apropiaţii intră în sediu. Noi nu stiam ce se întâmplă.Ceea ce vedea o țară întreagă,vedeam si noi.Din multime se aude un zgomot puternic,ca fiind provocat de cineva anume.Pe străzile orasului Râșnov, multime de oameni protestau,probabil la fel ca în 1987.Comandantul unitătii ne anunță că s-a primit indicativul  ”asteptare”.La TV, Ceausescu continua discursul despre unitatea si forta natională in fața agenturilor străine,dar si versurile din ”Desteaptă-te române!”        

                                    ******

Stăteam cu sufletul gură despre ceea ce se întămplă.Încă nu stiam nimic.A doua zi aveam să aflăm că un elicopter în care se aflau tovarăsul si tovarășa au fugit spre orasul Târgoviște de unde să poată controla reprimarea revoltei populare de la Bucuresti dar si alte orase ale țării,care ar fi sprijinită din afara țării noastre de servicii secrete de spionaj.

”Tovarăsi,trăim momente dificile!Ni s-a spus că dacă vă trimit în centru orasului sau chiar la Bucuresti să apăram,nici nu stiu ce anume,înseamnă că vă trimit să ripostati în fața fraților vostri.Probabil a-ți auzit pe șest de zidul Berlinului.Acum e rândul nostru.Nu stiu cum va fi,dar.....”

”  Tovarășe comandant,ce înseamnă să nu ai încredere în guvern, bun,rău,a scăpat țara de datorii? răspund eu cu încruntare.

”Tovarăși ,vă cer dacă în voi bate  o inimă de român atunci să rămânem în unitate si să apărăm orasul si zona aceasta de orice posibili rău voitori”.

”Si cine sunt posibili rău voitori? ”întreabă camaradul Istrate ajuns între timp la gradul de sergent ”Oricine doreste să ajute actuala putere”.Situația erea clar că scăpase de sub control” ne zisese comandantul unității”Trebuie să apăram aici în zonă primele forme ale libertății cuvântului” 

”Și dacă istoria ne va juceca si se întoarce împotriva noastră? spun eu cu multă încruntare,cunoscînd puțină istorie. 

”Filozof mai esti măi Vicentiule!” îmi zise camaradul Theodor.Camaradul Damian zâmbește pe sub mustăți.  

Locțiitorul comandantului unitătii noastre vine spre tribuna împrovizată si cu ochii bulbucati ne citeste un mesaj al garnizoanei Brasov.La televizor,spre orele serii Ion Caramitru,împreună cu  un poet mai putin cunoscut, Mircea Dinescu, au făcut anunțul din studioul 4 al televiziunii libere:

” Fratilor am învins!””Ceaușescu a fugit ca un laș!”Comentatorii din studiou ,George Marinescu,Petre Popescu,,Victor Ionescu, precum si alti crainici de ocazie, ne anunță că armata  atrecut de partea populației revoltătoare.Generalul Militaru ne anunță că toate unitătile militare sunt obligate sa intre în cazarmă,si să apere unitatea lor si împrejurimile sale.Si evident idealurile revoltătorilor.Îmi dădeam seama  de toate lucrurile astea,fiindcă am prins în viață o străbunică care a trăit toată acea perioadă de mari prefaceri sociale si politice în România,inclusiv România mare,inclusiv Bucurestiul denumit ”micul Paris”.Dar demult numai trăise România asemenea momente,de revoltă.

”De unde acest materialism a faptului că o armă,rezolvă totul ,in locul acțiunii morale? Spun eu întrebător celor din jurul meu. ”E adevărat,se spune în biblie, eu nu am venit să aduc pace,ci sabia,dar cine va crede în mine,va aveaviață vesnică”. ”Mare filozof esti,măi Vicentiulică”,îmi spuse camaradul Amian.  – 36  -

 La TV ni se spunea că Ceaușsescu s-ar afla undeva înspre orasul Târgoviste, fiind în cadrul unei unităti militare de unde ar încerca să  controleze  si să subjuge revolta populară sprijinită zicese de spioni din afara țării,ce cuprinsese si alte orașe ale țării.Însă la Timisoara se întâmplase ceva ce noi aflasem pe căi ocolitoare.”Acțiunea trandafirul”de la spitalul județean Timisoara.Acest lucru însemna că oamenii ce începuseră protestele  cu zile în urmă, fuseseră reprimați ca semn de încetare a revoltei.Încerc a  scrie o epistolă cătrte Cristina.

   ”  Dragă fulg de nea,

 Noi suntem bine,sper că si voi/Aici sunt multe ploi/Cred că trăim ceva de genul revoluției franceze!/Aici totul parcă e între paranteze/Nu stiu când ne putem vedea!” ”Al tău Vicentiu!”. Trimit curierului scrisoarea,să încerce a o pune la poștă.Nici nu stiu când a trecut seara.Stăteam cu televizorul în surdină si-n pat dormeam iepurește.Nu stiam ce ne asteaptă!Ceaușescu încearca să dețină controlul.Desi nu am să înțelg toate acestea.În mintea se afla un soi de culoare neamestecată.  ”Tovarăsi, camarazi, se spune că noi nu suntem în stare să luptăm!Nu vom  lupta contra fratilor nostri,dar nu trebuie să avem milă față de aceia care ne vor răul.” ne spunea cu mult  dinamism locotentul Obanu.Puseserăm pături albastre la fereastră,pentru a nu fi descoperiti de inamic.Care inamic,nici noi nu stiam.Absolut toate cadrele militare, de la  sergent-major, plutonier până la căpitan sau maior stăteau cu noi în dormitor.Încerc  a compune o mică scrisoare către ai mei.

Adorm pentru un ceas. În minte îmi vine un moment în care eu si Cristina iesiserăm  în oraș,seara la o terasă,care pe vremuri în special în timpul celui de al doilea război mondial,apartinuse  unui mare afacerist din zonă.Stăteam alături de niste prieteni ai Cristinei.

” Si ce faceti voi acolo?Vă pregătiți de ceva anume?Trăim vremuri morale,si desigur ne întrebăm!”,îmi zise Cristina cu oarece surâs.

Nu-i raspund.O privesc în ochi.  La gramofonul împrovizat se auzeau melodii vechi.     ”Voi nu ascultați „Europa Liberă”?”  ”Mai bine spune-mi ce face filozoful Kant?,zisei eu cu mult surâs.După un sărut eminescian mimând vorbele din buze,plec către unitate.

                             *******

Mă trezec din ațipeală.Îmbuc o felie de pâine cu  putin sos dintr-o conservă.Mă duc să mă bărbieresc.Eu am pus patimă în tot ceea ce am întreprins până acum.Începând cu 22 decembrie,sigla televiziunii devenise ”Televiziunea Română Liberă!”.Și-n  alte orașe avusese loc revolte populare.Dar si aici în orasul acesta situatia erea  oarecum la fel ca la Bucuresti.O parte a serviciilor secrete cu ultimile puteri încercau înăbusirea revoltelor.După fuga lui Ceaușescu  comandantul unității ne-a transmis ordinul de zi cu privire la evenimentele prin care trecem. 

”Camarazi,nu ne trebuie acte de bravură!Trebuie să apăram unitatea de răufăcători.Si evident zona adiacentă!”Se va împărți încărcătoare cu gloanțe adevărate.” ” Tovarăși,executarea!” – 38 -

”Istrate, îl iei pe Vicentiu și-l ții sub observatie!””Să nu facă ceva nefacut!””E mai timid si putin mai încet în mânuirea armei.!” zise cu încruntare locotentul Obanu.Locotentul-major Boreanu îl aprobă și-mi atrăsese atenția să ascult de ordine,altminteri....Sergentii-majori Țilă si Afie  mă încurajau.În noaoptea aceaia fusese doar o alarmă falsă.

                              *****

Ziua de 25 decembrie anul stelar 1989.O zi de luni.Spre orele serii din studioul 4 al TVR ,ni se transmitea că se va difuza o casetă importantă.Între timp au început să se perinde prin fața micului ecran,tot felul de personalițăti politice dintre aceia de rang 2,dar si regizorul Sergiu Nicolaescu,cât si tovarăsul Iliescu,despre care nu știam prea multe atunci.Îmi simțeam tot corpul arzând.E un neastmpăr ce are contrast cu eul interior.Aflăm că de fapt caseta  video ar fi procesul intentat lui Ceașescu si sotia sa.Si dacă totuși vin iranienii să-l salveze,asa cum se tot auzeau zvonuri?Să mor printre atacuri la baionetă,sau grenade aruncate ? Comandanții nostri sunt mai tăcuți decât de obicei.Cărtile de istorie s-au oprit la 1945.Acum de ce trebuie să trăim ceea ce au trăit înaintașii nostri?Dacă tot e să schimbi ceva, nu poți să o faci în liniște?

                                                    ****

N-am să înteleg de ce trebuie să ne croim o altă soartă prin sânge?Nu este oare de ajuns sângele înaintașilor nostri?Am auzit de la un soldat trimis la noi de la altă unitate pe motive disciplinare, că la Bucuresti fusese prăpăd.Se formaseră baricade, iar militarii mai zeloși au deschis focul.Si-n Râsnov,si-n Brașov,ca si-n alte orase importante militarii mai zelosi au deschis focul,dar ca la Bucuresti sau Timișoara nu a fost nici unde.Înțelesesem de la maiorul Scai că  o unitate  militară de parașutisti de la Câmpina pornise spre Bucuresti, să apere televiziunea.La aeroportul Otopeni s-a întâmplat ceva ce nu ne putem explica.Încerc la telefonul din centrală,să formez numărul de acasă.Telefonul sună,apoi tăcere.Spun ”Alo” si nimic.Telefonul se închide.Probabil încă se mai ascultau.Mai ales acum când.....După ce urmărisem secvente din filmul  Ringul al lui Sergiu Nicolaescu,si apoi secvente din procesul soților ceaușescu si evident împușcarea lor,ni se comunică din studioul 4 al TVR,constituirea unui comitet al salvării nationale de la  un haos.

Tovarăsul Iliescu , ne anunță prin câteva vorbe ceea ce ar trebui facut de acum încolo.

”Poporul român și-afirmat încă odată uriașa forță eliberatoare,armata făcându-si datoria.Revolutia a învins.Consiliu Frontului Salvării Naționale hotărăste adoptarea unor măsuri,impoerios necesare:

-încetarea imediată o focului; să numai fie nici o picătură de sânge vărsată

-Orice act de vandalism se situează în afara legii,bătând nobletea revoluției noastre; Armata este singura deținătoare a armelor,brațul ferm al întereselor nationale. Unitățile ministerului de interne se vor integra pentru moment ,unitătilor armatei.  ”   

                                Capitolul  7

                      Asaltul   final

                           *****

Ne apropriam de sărbătoarea trecerii dintre ani.Afară începuse să ningă ușor.Fusesem anunțati că unitatea noastră care erea de transmisiuni,va fi atacată.Încă mai ereau adepți ai regimului sau ereau dintre aceia care vor destabilizarea țării.Timp de o oră în tabăra noastră e un stres de ne înteles.Am dublat santinelele.Din spatele unității se auzeau focuri de armă.As fi vrut să stiu ce mai fac ai mei ce mai face Cristina.,dar...acum e nevoie  nu deo dragoste femeiască ci de una legată de D-zeu..În depărtare văd o lumină aproape oarbă într-o casă  cu etaj, înspre casa unde locuia Cristina si ai săi.Din depărtare se aud focuri de arme.Văzând că santinela de post armează,acest lucru l-am  făcut si eu.Aș fi vrut să plec pentru o secundă să vad ce mai face filozoful ei ,Kant.După toată povestea, când ne-am dat seama că totul se liniștise,s-au format mici echipe din fiecare companie pentru a patrula prin jurul unității noastre.De către locotenenul-major  Boreanu mi s-a ordonat ca împreună cu sergentul Istrate supraveghem  poarta din spate a unității ,si să veghem ca nu cumva să ne atace cineva.Desi nu stiu cine putea,dar...Ne-am întâlnit cu niște camarazi de la unitatea de”depozit de armament”.Auzisem peste câteva zile că focurile de armă se auzeau din mijlocul pădurii de la un simulator de arme,condus de o femeie.La televiziune se discută despre primul program la noului organ constituit.Ne apropriam de șfârsitul de an.Camaradul Theodor mă anunță că a reușit o învoire pentru circa  trei ore.

” Vicențiulică,vezi să nu întârzii!”Diseară înainte de apel să fii aici!” ”Ai grijă de tine!”          

                                                                    *****

   Îmbrăcat elegant si bărbierit  mă îndreptam spre casa ei.O lumină aproape stinsă,dăinuia ,în camera ei.În rest geamuri camuflate deși pericolul trecuse,si ne apropriam  de sfârsit de an.Cristina trebăluia prin fundul curtii.În depărtare se vedea soarele cum încet apunea.

O privesc de la depărtare si o strig.”Cristina!”

”Vicentiu,tu aici? Ce faceți voi ?

”Suntem bine!Am reușit puțină învoire.Voi sunteți bine?Ce face sora ta?”Mai are până naște? ”Da!” Părinții ei ieșiseră,un pic afară să vadă cine este.Când m-au văzut s-au bucurat,întrebând de ai mei!Erea doar o vizită de curtoazie!

                                   *****

Vorbisem cu ai mei din telefonul din centrală si așa aflu că ei sunt bine.Deși în Bucuresti fusese prăpăd. De revelion a luat cuvântul  domnul Iliescu Ion.Deja nu se mai vorbea cu tovarăsu,ci cu domnul.Ne întorsesem la vorbele si cuvintele regimului din perioada de dinainte de 1947.Aflu că e posibil ai mei să –mi facă o vizită chiar de 1 ianuarie.Evident programul de revelion fusese modificat.Se scoseseră toate cântecele patriotice ce țineau de Ceaușescu.Printre melodii vechi,dar si mai noi gen Modern Talking,Bony M,ABBA, s-a difuzat si melodia anului stelar 1989 LAMBADA.A doua zi de 1 ianuarie  anul stelar 1990 foarte multi părinți veniseră să-si vadă fii!.Auzisem  prin vocea ”radio europa liberă” că fuseseră multi morți în Bucuresti,în rândul civililor dar si a militarilor.

”Ce face băiatul mamei? Esti bine?Dar domnul Scai? mă întreabă mama mea cu surâs usor,privindu-mă în ochi.  

  ”Gorobete mai ții tu cu echipa Rapid?”mă întreabă taica surâzând.”Noi suntem obosiți.Am dormit nițel pe tren”.

” Evident,tată,dar tin și cu echipa STEAUA.Are performanțe în Europa.

”Uite ,gorobete,câteva bucăti de cozonac,făcut de vecina Vișoiu împreună cu maică-ta”.Să te bucuri de ele!”  ” Cum a fost,dragi părinți la Bucuresti? Am auzit că....

” Am fost la mitingul de pe 22 decembrie!” zise maica mea suspinând usor. ” Îti dorim să fii fericit si să ieșiți cu bine!”Mai stii ceva de pițipoanca aia?,mă întreabă taica cu surâs usor.  Îi răspund că sunt cu toții bine.  Mă despărțisem de părinti cu lacrimi în ochi.Nu stiam ce va urma.Dormeam toți iepurește,dar nu întinși.Pe 26 februarie,cerusem învoire ,să cumpăr cîteva miniprăjituri.Împlineam 21 de ani.

 

                                       ****

Sfârsit  de ianuarie,anul stelar 1990..Cineva vrea să destabilizeze tara.Ca urmare anunțului din 23 ianuarie ,că ”Frontul Salvării Nationale”  doreste să participe ca partid politic la alegrile din luna mai,partidele reînființate liberal cât si țărănesc au organizat o manifestatie populară,în Bucuresti.După manifestatia partidelor istorice, Ion Iliescu împreună susținătorii săi au organizat o contra manifestatie ,cu scopul de a manipula  muncitorii de la uzinele din Bucuresti,cât si minerii veniti din VALEA JIULUI  pentru a face ordine,în Bucuresti. Au fost semnalate incidente violente între mineri din Valea Jiului și locuitori ai Capitalei, iar minerii sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care ereau  împotriva candidaturii FSN la alegeri.       

Maiorul Scai  ne spunea  sa fim foarte atenti si vigilenti.Trebuia să apăram idealurile revoluției ce avusese loc.Am camuflat din nou ferestrele si am dublat din nou santinelele.Mă gândeam că dacă vor fi manifestări și aici ca la București, ce vom face?Și dacă vom fi nevoiți să tragem în acei care vor destabilizare?Eream un pic egoist!Camaradul Istrate îmi spune:”Nu uita ,Vicentiulică că nu mai esti pe Calea Victoriei!”  ”Nu uita dragă,Istrate, că eu nu am fost de acord cu nimic!Dar suntem prea mici!”  ”Și ce vroiai Vicentiule?”  ”Nu stiu!”  ”Dar nu asa!”,răîspund eu putin încruntat.

Oamenii strigă pe străzi ”Victorie!” sau ”Armata e cu noi!”Se încetaseră focurile în Bucuresti,dar aici în inima Transilvaniei încă  sunt multe lucruri nesigure.Speculanți, dobitoci,si oameni amenințați de directori deveniți peste noapte capitaliști.Nu stiu ce se întâplă cu mine,am început să am mari dureri la apendice.Vorbisem cu medicul unității noastre pentru investigatii.Se luase decizia ca eu să sa fiu dus la spitalu militar.Mă obsedase gândul că mă voi dezbraca în fata unei tinere asistente care să umble cu bisturiul la apendicele meu.Încă nu spusesem nimic acasă.

                             *****  

Scrisoare  primită de la  ai mei părinți 

  ”Am primit  scrisoarea ta,si ne-am bucurat enorm.Nu stiu de ce nu ai sunat! S-ar putea să venim la tine pe 10 martie.Cât despre Rapid,echipa merge bine.În divizia A,totul începe să fie echitabil.Mama îti multumeste pentru simbolicu martișor.Noi suntem mândri de tine,ai trecut prin multe,si te rugăm sa ai curaj si încredere asa cum ai dovedit si până acum!  OLE,OLE Hai Rapidulețule!Cu aceasta închei si îti dorim sănătate!Ai tăi părinti care te iubesc!”   9.03.1990   

                           ****

          

Cerusem comandantului  de serviciu pe unitate,o scurtă învoire.Nu-i dădusem nici o explicatie,desi poate ar fi trebuit.Un camarad îmi ceruse nu stiu ce pastilă de la farmacie.Mă gândeam sa-i  ofer Cristinei un buchețel de flori.Sincer,mă gândeaam cum mă va primi.Privesc spre orele serii o lumină aproape chioară în apartamentul ei,din blocul de viza-vis de unitate.O umbră  a unei siluete ce nu părea singură.Mă si gândeam cine o fi!Începusem să devin un pic gelos.Desi nu cred că erea cazu.Poate umbra aceia erea doar în mintea mea.As fi vrut să urc să vad,cine e el.Sau poate nu erea.În minte îmi revine un moment din începuturile primăverii,imediat de după jurământ si prima permisie acasă.( ” eream amandoi,la o miniterasă,alături cîteva rude si câtiva prieteni de familie.Singurul mai cunoscut,erea evident notarul Leonte,un apropriat al familiei)Deodată,observ  o personă asa înaltă,si cu mustăcioară, oprindu-se la o cofetărie.Îl recunoscusem.Mă abordează un ofiter din unitatea noastră. ” Ce cauti aici,domnule când suntem încă în alarmă?”   ”Am fost doar să iau niște medicamente pentru un camarad si niste prajituri .”” Hai treci înapoi în unitate!” ” Va rog frumos,revin peste o oră!””Ce oră domnule ,Vicentiu? Nu vezi ce se întâmplă la Tg.Mures?

Desi erea o primăvară cam friguroasă,dar frumoasă,cu pomi înfloriti,politic erea o primăvară călduroasă.La o farmacie din Târgu-Mures a avut loc un incident anti-românesc.Șefa farmaciei a înlocuit firma românească cu una ungurească.Spre orele serii,o masină trabant condusă de  un cetătean beat,a intrat în mulțimea de manifestanți români pasnici.Dat fiind  faptul că grupul de manifestanți ereau români,s-a perpetuat ideia că soferul ar fi fost ungur.     -  45  -

                                                    ****

Așadar începuse conflictul etinic ”maghiaro-român”,românii pe principiul ”nu ne vindem țara!”,maghiarii pe principiul refacerii ”imperiului austro-ungar”. Românii s-au îndreptat spre Studioul de Radio din Mureș spre orele amiezei. Ajungând în dreptul sediului partidelor reînființate, au atacat pe ungurii rămași în clădirea sediului  noului partid maghiar UDMR. În zilele următoare situația tensionată a continuat, fiind ridicate baraje pe ruta Târgu Mureș - Reghin, în localitățile Dumbrăvioara, Ernei și Sângeorgiu de Mureș cu scopul de a împiedica venirea spre Târgu Mureș a populației de etnie română.Unitătile din zona transilvaniei primiseseră consemnul militar ”Radu cel frumos”Eu împreună cu câtiva,camarazi,în frunte cu sergentul Istrate,fusesem trimisi la poarta din spatele unitătii,pentru siguranța unitătii.Altii au fost trimisi la intrarea principală.Ziua aceasta a eliberării mele si a camarazilor mei,parcă nu se mai sfârșite.Simt ceea ce simte un bolnav în moarte clinică,când mintea este dusă în poeme  cu iarbă si flori multicolore.Oamenii decăzuti moral încep a avea actiuni destabilizatoare,ce vor continua și-n anii următori.Aici între Râsnov si Brașov erea o luptă surdă cu nevazutul.  ”Nu înteleg, cine vrea destabilizarea țării?!De ce tancurile au intervenit târziu?” mă întreb eu cu nedumerire. ”Ce tancuri,nu vezi că la TG.Mures,sunt lupte de stradă între maghiari si români” îmi raspunse camaradul Theodor.Bine că aici e încă liniste” Ne luăm o pauză si apoi  deschid o conservă.Îmi revin în minte pasaje din cartea lui Camil Petrescu ”Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de razboi”O citisem la vremea anilor de liceu,si o recitesc cu plăcere si acum.Ne întoarcem fiecare în dormitorul său,peste un anume timp,când lucrurile se mai linistiseră.

                                    Capitolul  8

                              Ultima   zi,ultima seară

 

 

Vorbisem cu camarazii mei să facem o mică masă constituită din fursecuri si miniprăjituri,si câteva sticle de oranjada.M-am dus în acest scop la cofetăria de viza-vis.

”Dragi camarazi,vă multumim  pentru curajul de care a-ți dat dovadă!Sper că in viața aceasta ,cine stie ne vom mai vedea!Să sperăm că în condițiuni mai frumoase.Nu stiu în anii următori ce ne asteaptă!” ne spusese cu un usor zâmbet maiorul Scai.Ne schimbasem de uniforma militară,îmbrăcându-ne cu cea civilă.Ne luasem la revedere între noi,dar si de la cadrele militare,evident cele prezente.

                                      *****

Plecasem din unitate,lăsând în urmă  pe camarazii nou veniti prin mijlocul toamnei ce abia a trecut,dar si un an cu prefaceri morale si tensiuni sociale.Urma un nou contingent de militari în termen.M-am înființat la casa unde locuieste ea.Cineva din curtea vecină îmi spune că nu sunt acasa.Bătrânii sunt la oras cu mici treburi,iar ea e la apartamentul de la bloc..Cu o valiză în mînă m-am înființat la ea.Sun la sonerie. ”Vicentiu,tu aici?    ”Da,Cristino,m-am eliberat!”  ”Nu credeam să mai vină si ziua aceasta!” spun eu cu mult surâs ,privind-o în ochi.  ”Ai tăi stiu că te eliberezi?”  ”Da!” ”Mâine!”  ”De fapt vroiam să mai stăm putin de vorbă!”Am auzit că ai tăi sunt dusi la oraș cu treburi.    -   47  -

”Mda ,ce  să zic!”  Vrei o cafea?” mă întreabă ea cu un oarecare surâs usor.

”De care ai? De aia bună sau.... tot năut? ,he,he,he....

”  E,E,E... Și zi așa te eliberași?Cum au fost ultimile zile?Stăteam cu inima îndoită că dacă o fi și la noi ceva ca la TG.Mures!

Cafeaua  aburindă se toarnă în cesti.Buzele mele cuprind  pe ale ei într-o înbrățisare a eternității.Săruturile mele către ea,si ale ei către mine au continuat către miezul nopții.Pe  noptiera ei ,lângă un tablou de Grigorescu-copie ,se aflau 2 scrisorele,în plic,bine ticluite.Cristina își aprindre o tigară.

”De aceia nu ti-am răspuns.Ca să vii tu aici!” 

”Mda,ce să zic!”  A doua zi mă trezesc devreme.Trebuia să prind trenul spre Bucuresti.Sorbind o nouă cafea ,o privesc în ochi.Cuvinte

dulci îmi ieșeau pe buze.” La revedere Cristino! Și poate în viața asta  ne vom mai întâlni.Cine stie care va fi destinul nostru.Eu în cerc să dau admitere la politehnică!” ”Ai grijă de kant al dumitale!”.”Bine dar nu e numai al meu,e al tuturor filozofilor”,  îmi răspunse cu un oarece surâs Cristina

”Transmitele salutări alor tăi,Vicențiule!”

”Așa voi face!”  M-am depărtat de blocul ei,înspre gară,lăsând orasul în urmă.Pe o foaie galbenă veche încerc a compune o mică epistolă către ea.Mă îndrept către poștă.Eream deja în trenul către Brașov apoi Bucuresti.Peisajele copilăriei mele din statțunile montane  se succed cu repeziciune.Nici nu am stiut când a trecut timpul.Si iată-mă în Bucuresti,acasă.       Lăsasem în urmă si pe camarazii mei cei bravi.        

      

                                     EPILOG

 

Anii au trecut,intrasem la facultatea pe care mi-am dorit-o.După mai multi ani de pregătire intensă.După anumite dezamăgiri în  dragoste,iată-mă la casa mea.Cu un servici în domeniul gestionării de materiale,la un tribunal.S-a întâmplat ca într-una din zile,să mă întâlnesc întâmplător cu  un camarad din armia română.Sergentul Ica.O întîlnire foarte bucurosă.Ne dădusem întâlnire la o halbă de bere.El rămăsese în cadrul armiei române.Venise în Bucuresti,având grijă de  cei care ereau deținuți pe la Rahova,Jilava.Am efectuat schimb de telefoane  mobile si de fix,fiindcă numai lociuam în zona în care stia el.Asa am aflat de faptul că sergentul Năstăsie a murit.Si parcă si unul dintre ofițerii nostri,un locotenet de prin părtile transilvaniei.În săptămâna de miere,fusesem în Râsnov,pentru o scustă amintire.Mult mai târziu,fusesem mai în amănunt alătuiri de familia mea si de fiul nostru Vlad,pentru a-i arăta si lui Vlad unitatea militară unde îmi făcusem eu stagiu militar.Acum e mai modernă ,cu sisteme noi de telecomunicatii,există internet,si evident apartine structurii militare din care facxem parte NATO.Putin mai încolo de unitate în pădure Rasnovului se află ”DINO PARC”.As fi vrut să merg să văd dacă mai trăieste gazda la care stăteau ai mei atunci când veneau.Întelesesem că doar cele mai tinere cadre militare din 1989,mai existau în unitate.Restul se pensionaseră.Alte au decedat.Dar viata e făcută să ne reîntălnim din nou ,după frumoasele zile petrecute împreună în 1989.În februarie 2014 Rusia anexează tinutul Crimeiei din partea de sud a Ucrainei.În februarie 2022 Rusia declanșează un război asupra Ucrainei.România devine așadar țintă.Să redevin  militar ,acum chiar pe front?Să retrăiesc ceea ce au trăit înaintasii nostri?Deocamdată râmăn cu amintirea a ceea ce am trăit atunci în 1989.Să sperăm că noi românii suntem destul de întelepți,să fim prieteni.Vobesc destul de des cu sergentul Ica,pe rețeaua de socializare ”facebook”.Nu am reusit să dau de alti camarzi.

 ”Dacă dragoste nu e ,nimic nu e!”-Marin Preda .Parafrazez ”Dacă război nu e,pace nu va fi!”

 

 

                        Sfârsit