luni, 1 august 2011

Ţigareta electronică "un drog pur"(sursa:jurnalul.ro)

Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba de utilitatea ţigaretei electronice. Pentru Nathan K. Cobb, pneumolog şi profesor asistent la Centru Medical din cadrul Universităţii Gerogetown, şi David B. Abrams, director executiv al Institutului Schroeder din Washington D.C., ea nu reprezintă neapărat o soluţie pentru fumătorii care vor să nu mai inhaleze tot felul de chimicale. Într-un articol publicat recent în New England Journal of Medicine, Cobb şi Abrams susţin că "dispozitele vândute pe piaţă sub numele de ţigarete electronice sunt, în realitate, «sisteme de servire cu drog pur», care implică riscuri necunoscute pentru utilizatori şi care le oferă, în fapt, beneficii mărunte".

Ţigaretele electronice nu conţin frunze de tutun, ci doar nicotină (substanţă toxică obţinută din frunzele de tutun). "În realitate, ele sunt dispozitive cu nicotină pură. În general, indiferent de marcă, aceste dispozitive conţin o substanţă numită propilen glicol, care, pe lângă nicotină, conţine diferite arome şi alte chimicale", scrie site-ul Medicalxpress.com, care citează din articolul sus-amintit. Potrivit celor doi cercetători, unele produse de acest fel care se găsesc de vânzare pe Internet conţin suficientă nicotină pentru a ucide un adult. În a doua jumătate a lunii aprilie, agenţia americană care reglementează controlul medicamentelor şi alimentelor, FDA, a anunţat că "ţigaretele electronice" vor fi considerate "produse pe bază de tutun", în virtutea unei legi din 2009, potrivit căreia "un produs pe bază de tutun este considerat orice produs care conţine nicotină obţinută din tutun". "Este foarte posibil ca viitoarele modificări ale acestor produse să îmbunătăţească eficienţa nicotinei şi să crească, în mod dramatic, riscurile de dependenţă, abuz şi supradoză", afirmă Cobb

Niciun comentariu: